Conferința Internațională „Acea Europă în care credem”, organizată de AUR, la Palatul Parlamentului

Conferința Internațională „Acea Europă în care credem”, organizată de Institutul de Studii Politice Conservatoare „Mihai Eminescu” al  Alianței pentru Unirea Românilor s-a deschis oficial  sâmbătă 12 noiembrie 2022, la Palatul Parlamentului din București.

             

Cuvântul de deschidere a evenimentului a aparținut domnului Claudiu Târziu, senator, președintele Institutului Conservator „Mihai Eminescu” și președintele Consiliului Național de Conducere al AUR. În expunerea sa, intitulată “Întoarecerea la normalitate”, Claudiu Târziu a pledat pentru armonizarea viziunilor, fixarea obiectivelor comune și urmărirea acestora printr-un plan de acțiuni  ale ansamblului formațiunilor conservatoare dintr-o Europă aflată astăzi într-o fază de degradare în primul rând morală, din cauza ideologiei neomarxiste, ajunsă acum la potențialul ei maxim și care stă la temelia politicilor distructive emanate de la Bruxelles . „Conservatorii sunt cei mai conștienți de pericolul neomarxismului, care amenință și Europa, prin insinuarea în conducerea unor state, precum și la vârful Uniunii Europene. Pentru că doar conservatorii nu au abandonat valorile străvechi ale popoarelor lor și nu au pierdut contactul cu realitatea obiectivă, ei sunt chemați astăzi să apere normalitatea și, acolo unde este cazul, să o restaureze. Noi, conservatorii europeni, suntem anticorpii contra bolii numite neomarxism. Iar renașterea mișcării conservatoare în Europa se datorează puternicului instinct de conservare a popoarelor. O revoluție conservatoare, în sensul întoarcerii la normalitate, a început de mai mulți ani în Polonia, Ungaria și în alte state europene. De curând, această revoluție conservatoare a obținut victorii istorice și în Italia și Suedia. Fără îndoială, în 2024, ea va învinge și în România.  Prin colaborarea noastră, a conservatorilor europeni, putem învinge în toată Europa. ” – a spus președintele Claudiu Târziu.

 

La rândul său, președintele Alianței pentru Unirea Românilor, domnul deputat George Simion, a salutat prezența la Conferință a importantelor delegații ale partidelor conservatoare din Europa, precum și a personalităților românești participante la lucrări. În discursul său, intitulat „Europa noastră, nu a lor”,  George Simion a ținut să sublinieze sărbătorirea la București, cu o zi în urmă, alături de prietenii polonezi, a Zilei  Independenței  Poloniei.  „Poporul polonez se atârnă cu tot ce are de această independență,  care e amenințată dinspre est și vest”- a spus președintele Simion, care a enumerat cu aceeași bucurie în context recenta victorie electorală a ,partidului Likud în Israel, cea a republicanilor din SUA în alegerile intermediare, iar, la începutul anului,  victoria partidelor conservatoare patriotice din Suedia și Italia. „Ce vedem amenințată azi: suveranitatea națională. Pe lângă suveranitate, vedem amenințat un mod de viață. Europa noastră, modul în care noi vedem lumea se axează pe libertate culturală, religioasă. Europa lor, Europa birocraților actuali de la Bruxelles, înseamnă restricții, totalitarism. În mai 2024, vom avea alegeri pentru un nou Parlament European. Sperăm că vom fi cu toții acolo, împreună, pentru a sărbători o mare victorie comună. Forțele patriotice, conservatoare, suverane ale Europei și ale întregii lumi trebuie să se unească pentru a lupta împotriva actualei veritabile boli care amenință lumea – neomarxismul. Sunt convins că în 2024 victoria va fi a noastră!” – a conchis domnul George Simion.

Lucrările primei secțiuni a Conferinței au continuat cu alocuțiunea europarlamentarului polonez

Kosma Zlotowski (PiS). În viziunea domnului Zlotowski, lumea s-a schimbat.  Lumea în care credem, iar Europa se confruntă cu realitatea pe care a creat-o ea însăși.  „Avem o satisfacție amară, pentru că am avertizat consecvent împotriva politicii Rusiei. Experiența noastră a fost ignorată.  Știam că nimic nu s-a schimbat la Kremlin. Uniunea Europeană dezinformează, Rusia având același imperialism. Unde a eșuat Uniunea Europeană? Noi, conservatorii și reprezentanții partidelor de dreapta știm răspunsul: instituțiile UE au devenit detașate de realitate, luând suveranitatea statelor membre.  Polonia a resimțit această politică, a fost jefuită de fondurile care ne sunt datorate. Germania revine la minele de cărbune, o dovadă că am avut dreptate. Creșterea prețurilor la energie din cauza speculei cu certificatele de carbon sunt o povară. Trebuie să continuăm să construim o alianță internațională puternică, care să dețină puterea în viitorul Parlament European . Trebuie să reformăm UE și NATO cu răbdare și eficiență.  Rezultatele alegerilor din Italia , Suedia sau Cehia demonstrează că cetățenii s-au saturat de nebunia stângii, care doar creează probleme noi. Contez pe toți să ne reunim la Bruxelles în viitorul Parlament European. ” a subliniat delegatul conservatorilor polonezi la Conferință.

 

Următorul vorbitor în programul Conferinței a fost domnul Michael Kleiner, președintele Curții Supreme a partidului Likud din Israel.  Delegatul isaelian a insistat asupra ideii că pentru Europa, echilibrul alegerilor din Statele Unite ale Americii nu este rău deloc. „Domnul Beniamin Netaniahu a revenit la putere pentru că spune adevărul. A luptat împotriva birocrației din Israel. A solicitat ca Ucraina și Rusia sa voteze în adunarea ONU. În Europa dezbaterea e amplă: se referă la naționalism. Se dorește o orchestră cu un singur dirijor. Aceasta va perturba spiritul european. Alternativa este cea pe care și-o doresc conservatorii, alternativa în care fiecare instrument este diferit, dar se face auzit în mod distinct, creând totuși o armonie. Cetățenii trebuie să își iubească propria țară pentru ca să îi poată înțelege pe ceilalți care își iubesc la fel propria patrie. Toate națiunile trebuie să se dezvolte împreună, dar separat. ” – a spus reprezentantul Likud.

 

Europarlamentarul francez Nicolas Bay (Reconquête!) – s-a adresat Conferinței printr-un mesaj video în care a salutat inițiativa Institutului Conservator „Mihai Eminescu” de a reuni la București  „numeroși responsabili politici, parlamentari ai partidelor politice care, peste tot în Europa, apără Patriile noastre, valorile noastre și viziunea conservatoare în fața unei Uniuni Europene, care, astăzi, a trădat toate ideile inițiale ale acestui frumos proiect european. Ceea ce apărăm este libertatea de a putea hotărî viitorul popoarelor noastre, de a ne apăra popoarele și de a ne putea centra pe valorile care au întemeiat civilizația noastră europeană și creștină” – a afirmat în mesajul său domnul Nicolas Bay.

 

În expunerea sa, prințul Șerban Dimitrie Sturdza, diplomat și antreprenor, a insistat asupra necesității unei platforme comune conservatoare capabilă să se opună ideologiei neomarxiste, care a transformat Europa Occidentală din ideal al românilor asupriți de comunism înainte de 1989, într-o posibilă nouă dictatură. „Este extraordinar de ciudat pentru generația mea să admitem că astăzi marxismul ne vine din partea țărilor, considerate altă dată libere. Uniunea Europeană de astăzi este o dictatură parlamentară europeană, nicidecum o democrație. Personal, nu-mi doresc ca Europa să fie organizată sub forma Statelor Unite ale Europei, ci să fie organizată ca o comuniune a unor state independente și suverane cu propria putere de decizie, iar catalizatorul acestor state să fie credința și cultura. În fața acestor realități nu mă lamentez și nu deznădăjduiesc, căci tot mai multe popoare se trezesc!” – a declarat domnul Șerban Dimitrie Sturza.

 

Jurnalistul spaniol Alvaro Peñas Lopez a dezvoltat în special ideea recuceririi unui narativ al adevăratei Europe.  „Totul este politică, dar este vorba și despre cultură. De ce spun recucerire? Este o parte fundamentală a istoriei și culturii spaniole. Este vorba despre lupta împotriva islamului. Am pierdut în fața narativului stângist, iar acum trebuie să recucerim această pierdere. Conservatorismul nu trebuie să fie înfrânt. Stânga face greșeli, iar dreapta există pentru a le repara. Nu ne mulțumim cu o victorie parțială. Ce valori promovează Uniunea Europeană astăzi? Drepturile LGBT. Ce legătură are cu Europa reală? …  Peste tot se vorbește de corectitudine politică. Trebuie combătut acest fenomen de la firul ierbii. Trebuie să sprijinim guvernele conservatoare. Avem nevoie de valorile familiei. Cultura este esențială. Se diseminează în rândul companiilor anumite ideologii toxice. Asta se întâmplă peste tot în Europa. Însă, trebuie să cunoaștem istoria adevărată. În mass media suntem în situația David – Goliat. Daca nu ne spunem noi istoria, o vor spune alții. Trebuie trasată linie undeva, iar acea zi a sosit. Numai așa putem avea Europa pe care o vrem.” – a afirmat domnul Alvaro Peñas.

 

Cu aplombul cunoscut, publicistul Traian Ungureanu a abordat problematica transformării Europei Occidentale într-un ideal al ideologiei marxiste și a luptei împotriva acestei realități, care în primul rând, trebuie să se desfășoare pe plan cultural.  „Marxismul din Occident i-ar face să pălească de invidie pe patriarhii lui răsăriteni. Unde dacă nu în societățile occidentale avem astăzi un ateism radical, o non apartenență globală, ca mod de viață, un triumf desăvârșit al praxisului, care coincide cu moarte gândirii și o omogenizare totală sub pretext și prin mijloace tehnologice. Unde alt undeva avem astăzi toate aceste realități aduse la desăvârșire dacă nu în societățile occidentale? De aceea cred că pariul nostru, misiunea noastră, nu este de a reinventa, ci de a readuce cultura europeană acolo de unde a fost izgonită” – a spus domnul Traian Ungureanu.

 

Prima secțiune a Conferinței s-a încheiat cu expunerea doamnei Leena Meri, prim-vicepreședinte Finns Party.  În cuvântul său, parlamentara conservatorilor finlandezi s-a axat în special pe ideea pericolului reprezentat de ideea federalizării Europei, promovată de Comisia Europeană, dar a insistat asupra perspectivei integrării României în spațiul Schengen, declarând că spera ca țara noastră să obțină acest statut. „O dată cu intrarea României în Schengen, imigranții vor fi gestionați de Frontex. Succesul Finlandei după aderarea la Schengen a necesitat o serie de eforturi considerabile. Avem o părere critică despre ceea ce se întâmplă acum în UE. Trebuie să avem o autoguvernare. UE a fost invadata de imigranți, un lucru fără precedent în ultimii 10 ani. Am avut o serie de atentate teroriste facilitate de libera circulație și de către zona Schengen. Belarus a încercat să abuzeze de frontierele UE. Finlanda are problemele sale. Acum UE ne forțează cu o reglementare privind pădurile, care ne pune în pericol economia națională. Nu vrem ca Europa să se transforme într-o masă cenușie, ci într-o Europă care respectă statele naționale. Partidul Finns respectă curajul și determinarea partidului AUR. Partidele conservatoare își sărbătoresc victoriile în țară după țară, fapt ce ne încurajează să credem într-o Europă condusă de suveraniști.” – a subliniat doamna Leena Meri.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati