Confuzie cu Regulamentul pentru Parcările „albastre” din București: Primarul Nicușor Dan amână pentru marți amenzile

Confuzie în privința Regulamentului pentru parcările pe care le administrează Primăria Capitalei „parcările albastre”. Amenzile de 200 de lei și blocarea roților pentru șoferii care nu plătesc taxa de parcare, măsuri anunțate inițial pentru luni 15 august (zi liberă, de sărbătoare), se aplică de fapt de marți, 16 august, potrivit celor mai recente informații pe care le-a transmis Primarul General, Nicușor Dan, arată economedia.ro.

„Precizez, ca să nu persiste confuzia, că singurele modificări începând de marți vizează „parcări albastre”. Nu vor exista modificări la „parcările albe”, parcări de reședință care țin de primăriile de sector și se supun altui regim, nici pentru locuri de parcare nemarcate (de exemplu parcările la marginea bordurii). Scopul Primăriei Generale e să descongestioneze traficul în zona centrală și să redea pietonilor cât mai multe dintre trotuare”, a transmis Nicușor Dan. (Data de 15 august pentru intrarea în vigoare a Regulamentului votat încă din 2019 a fost anunțată la începutul lunii chiar de Nicușor Dan).

Pe de altă parte, primarul sectorului 6, Ciprian Ciucu, șef PNL București, a anunțat aplicarea Regulamentului pentru parcările albastre (aproape 13.000 locuri) începând de luni, 15 august.

„Discuția despre parcarea în Centrul Bucureștiului, după 15 august. Este doar o chestiune de civilizație pe care noi, PNL București, ne-o asumăm și pe care mulți au tolerat-o în mod populist ani și ani la rând până am ajuns în acest haos generalizat, sufocați pe trotuare și cu artere de circulație gâtuite. Să nu credeți că nu există rezistență, să nu credeți că nu este un efort extraordinar să clintești sistemul birocratic să aplice legea și să-și facă datoria. Mai jos venim cu câteva lămuriri cu privire la obiectivele propuse și cum facem. Sarcina a fost preluată de către viceprimarul Stelian Bujduveanu, după conferința de presă a PNL București de la începutul primăverii, atunci când am subliniat că vom face ceea ce trebuie și că lepădăm haina populismului. Politica noastră va fi aplicată în două etape:

Etapa I: pe baza legislației deja existente, de la 15 august!

1. Eliberarea trotuarelor de mașini, pentru ca Bucureștiul să se prezinte ca o capitală europeană, ca un oraș civilizat, nu ca un maidan subsaharian; Acest lucru se va face progresiv, începând cu zona centrală, plecând de la Primărie, luată drept KM zero;
2. Taxarea tuturor parcărilor publice centrale existente, cum este doar normal;
În acestă etapă vorbim doar de “enforcing”, adică aplicarea legii (da, și în România, București). Ne corelăm cu Brigada rutieră cu poliția națională”, a precizat Ciprian Ciucu
Cine poate aplica amenzi/cum se ridică mașinile parcate neregulamentar
Poliția Rutieră (Brigada Rutieră București) și Poliția Locală pot aplica sancțiuni pentru parcare și staționare neregulamentară (n.r. Poliția Locală îi sancționează doar pe șoferii care sunt la mașină – decizie a instanței).
Ridicarea mașinilor parcate neregulamentar se face de către primăriile de sector. Recuperarea mașinii costă cel puțin 500 de lei, tarifele fiind compuse din: ridicare – 200 lei, transport – 150 de lei și depozitare – 150 lei/zi. La aceste tarife se adaugă și amenda prevăzută în Codul Rutier pentru staționare neregulamentară, de 580 de lei sau 290 lei dacă se achită în 15 zile.
Pentru ca poliția rutieră sau cea locală să dispună acțiunea de ridicare a unui automobil oprit neregulamentar este obligatoriu ca durata să fie de cel puțin 5 minute, astfel încât oprirea să devină staționare și să fie disponibilă proba foto/video cu mașina oprită.

Tarifele practicate de Compania Municipală Parking, conform HCGMB 517/2019, în intervalul orar 7.00 – 23.00, de luni până vineri, sunt următoarele:

– 10 lei/oră, în zona 0;
– 5 lei/oră în zona 1;
– 2,5 lei/oră în zona 2.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati