Președintel PSD Viorica Dăncilă a declarat, sâmbătă, la congresul în care a fost validat candidat la alegerile prezidențiale, că România nu poate fi condusă de la Cotroceni sau de la guvern, ci trebuie condusă dintre oameni.
„Acest Congres este despre noi, despre România, despre PSD și despre cum ne scriem viitorul. (…) Avem în față o competiție electorală importantă, în care unitatea și dorința de a fi din nou învingători sunt cheia succesului.
Orice lucru pe care l-am făcut și orice decizie, atât ca om, cât și dintr-o funcție politică a fost pentru a ajuta mame, copii, tineri, penisonari. Sunt și voi rămâne mereu alături de oameni. Asta cred că este menirea omului politic, ast cred că este misiunea social-democrației. De aceea suntem aleși, guvernăm. Spre deosebire de alții, eu țin cu oamenii, pentru că eu nu mă lup împotriva nimănui, ci pentru români.
„Cred în PSD, în forța noastră, în puterea de care am dat dovadă în momentele cheie ale istoriei noastre. Asta este esența noastră – ne adaptăm, ne reinventăm și câștigăm. Această țară nu poate fi condusă de la Cotroceni sau de la guvern. România trebuie condusă dintre oameni, și nu o dată la 5 ani, în fiecare zi. Președintele este dator să muncească pentru țară, să înceapă o transformare profundă”, a spus Dăncilă.