Congresul USR validează, sâmbătă, într-o şedinţă online, rezultatul votului pentru preşedinţia partidului, ca etapă finală a alegerilor interne desfăşurate la începutul lunii iulie, potrivit unui comunicat de presă.
Preşedinţia USR a fost câştigată, din primul tur al alegerilor interne, de Cătălin Drulă, cu 71,3% din voturile exprimate.
Preşedintele Uniunii Salvaţi România a fost ales prin votul tuturor membrilor, iar alegerile interne au debutat pe 6 iulie.
Au fost şase candidaţi şi s-a consemnat următorul rezultat la încheierea procesului de votare:
* Cătălin Drulă – 12.967 voturi (71,3%)
* Cătălin Teniţă – 2.706 voturi (14,8%)
* Octavian Berceanu – 2.041 de voturi (11,2%)
* George Ungureanu – 163 voturi (0,9%)
* Miroslav Taşcu Stavre – 138 de voturi (0,76%)
* Alexandru Kiss – 97 de voturi (0,53%).
Prezenţa la vot a fost de 77,2%.