Consilier la Ministerul Energiei: Preţul gazelor va scădea la jumătate anul viitor

Preţul gazelor pentru iarna 2022-2023 va scădea la jumătate faţă de această iarnă, iar Guvernul nu dorește plafonare a preţurilor la producători, a spus Niculae Havrileţ, consilier al ministrului Energiei.

La gaze, este o conjunctură ca urmare a problemelor care însoţesc cazul Nord Stream 2, dar şi a faptului că anul trecut în pandemie preţurile au fost extrem de mici, cele mai mici din istoria preţurilor din România, nici măcar când erau preţuri reglementate nu erau 33 de lei pe MWh. Îmi aduc aminte că am început procesul de liberalizare cu 45 de lei MWh, iar toată vara trecută a fost 33 de lei, a spus Havrileţ, în cadrul unei dezbateri pe teme energetice, organizată de Expert Forum, potrivit agenției de presă Agerpres.

Deja am studiat bursele externe, regionale, iar pentru iarna viitoare, preţul va fi la jumătate faţă de cel de acum, a continuat el.

Havrileţ a spus că nu se doreşte plafonarea preţurilor la nivelul producătorilor, ci se va merge pe măsuri ţintite, către consumatorii aflaţi au adevărat în situaţie defavorabilă.

Dacă plafonezi preţul la producători, omori interesul pentru investiţii, a explicat el.

Măsura de compensare a facturilor va necesita un buget de un miliard de lei, a continuat Havrileţ.

Problema banilor nu există, sunt bani suficienţi. La aceste preţuri se ataşează TVA care intră imediat la facturare. Costurile cu încălzire, fie pe energie, fie pe gaze, vor veni abia în facturile din ianuarie, deci există posibilitatea ca până atunci să se adune banii respectivi la buget. S-a considerat că în jur de un miliard de lei poate fi această sumă de ajutor, în jurul valorii de un miliard de lei, care nu este o problemă pentru a asigura trecerea acestei perioade de iarnă. Pentru iarna viitoare vedem cum va evolua, dar se pot lua dividende şi în avans, din certificatele de CO2. România primeşte circa un miliard de euro în acest an de la Banca Europeană de Investiţii. Deci nu este o problemă asigurarea acestor bani, a mai spus oficialul.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati