Consilierii generali au aprobat luni delegarea pe 10 ani a transportului public din București

Consiliul General al Municipiului București (CGMB) a aprobat „Proiectul de hotărâre privind acordarea de mandate speciale TPBI, pentru delegarea serviciului public de transport local de călători către operatori regionali”, precum și „Proiectul de hotărâre privind avizarea contractelor de delegare a gestiunii serviciului public de transport, în arealul deservit de TPBI pe o perioadă de 10 ani”.

Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București – Ilfov (TPBI), ca reprezentant al intereselor călătorilor din regiune, a primit mandate speciale luni, 19.07.2021, pentru delegarea serviciului public de transport de călători către operatori.

În urma votului „pentru”, exprimat de toți cei 50 de consilieri generali prezenți (din totalul celor 55 aleși), contractele de delegare ale operatorilor STB SA, STV SA, STCM Ecotrans SRL și Regio Serv Transport SRL vor fi semnate cu TPBI, intrând astfel în vigoare prevederile acestora.

Printre altele, noile contracte vor duce la creșterea calitatății serviciului de transport public oferit călătorilor, astfel:

– Condiții mai bune de călătorie, confort, iluminare corespunzătoare și igienizare permanentă a vehiculelor;

– Monitorizarea mult mai strictă de către TPBI a serviciilor oferite de operatorii de transport (respectarea orarului de circulație, comportamentul angajaților, condiții de călătorie etc) și sancționarea celor care nu respectă termenii contractuali. Astfel, conducătorii de vehicule vor fi obligați să respecte timpii de sosire în stații și nu vor mai circula grupat;

– Îmbunătățirea relației cu călătorii, prin crearea unei platforme comune pentru operatori și autoritatea contractantă (TPBI) prin care toate petițiile, sugestiile, solicitările, reclamațiile vor putea fi înregistrate și urmărite de petiționar, pe baza unui cod. Acest lucru va permite TPBI să observe dacă o anumită sesizare sau nemulțumire devine simptomatică pentru un anumit operator ori pentru o anumită zonă și va putea lua măsuri de îndreptare mai rapid;

– Operatorii vor beneficia de oportunități pentru a dobândi vehicule cu norme reduse de poluare, în vederea eliminării noxelor;

– Vor putea fi accesate finanțări, inclusiv din fonduri europene, pentru înnoirea flotei de transport sau pentru alte proiecte pe termen lung.

Pe de altă parte, intrarea în vigoare ale noilor contracte pe o perioadă de 10 ani conferă posibilitateaTPBI, ca autoritate care gestionează transportul public în toată Regiunea București – Ilfov, de a proiecta pe termen mediu măsuri și concepte care să aibă ca efect un transport civilizat, cu servicii integrate și de calitate pentru călători.

Forma finală a contractelor este rodul unei dezbateri publice ample, desfășurate pe parcursul a mai mult de un an (din martie 2020). În această perioadă au fost consultați atât cetățenii, cât și reprezentanți ai societății civile (ONG), de la care TPBI a preluat cele mai multe dintre îmbunătățirile aduse contractelor.

TPBI este primul organism, creat la nivel regional, care a fost constituit sub forma unei structuri de cooperare a celor 42 de autorități publice locale din regiune, primind mandat din partea acestora pentru înființarea, organizarea, reglementarea, exploatarea, monitorizarea și gestionarea serviciului de transport public de călători pe toată aria de competență, conform Regulamentului CE 1370/2007.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati