În urma votului din Consiliul Local Mogoșoaia de vineri, consilierii locali USR PLUS Mogoșoaia vor depune plângere prealabilă pentru a suspenda efectele a trei hotărâri care deschid un perimetru de peste 1100 ha (44% din teritoriul comunei) pentru dezvoltări imobiliare și pun în pericol, spun aceștia, patrimoniul natural și cultural al comunei și nu în ultimul rând, au impact major asupra calității vieții locuitorilor comunei.
USR PLUS spune că prin cele trei hotărâri de Consiliului Local, Primăria Mogoșoaia obligă proprietarii de terenuri din perimetrul denumit Sectorul 0 să cedeze gratuit către Comuna Mogoșoaia 39% din suprafață și să accepte relocarea terenului rămas într-o nouă poziție, decisă de Primărie, altfel le va fi expropriat tot terenul pe care îl dețin.
Consilierii locali USR PLUS Mogoșoaia consideră că este de datoria lor, ca reprezentați aleși ai cetățenilor, să facă demersurile legale necesare pentru a suspenda efectele acestor hotărâri luate într-o ședință de îndată, rezervată de regulă pentru situații de urgență majoră.
Proiectele au fost aprobate în Consiliul Local Mogoșoaia cu votul a 9 consilieri (8 PNL și 1 PMP) din totalul de 15. USR PLUS contestă acest vot deoarece cel puțin 4 din cei 15 se aflau în conflict de interese, deținând terenuri în zona respectivă – fără votul acestora proiectele nu ar fi fost aprobate. Dezvoltarea Sectorului 0 ar urma să crească valoarea terenurilor de 10 ori, de la 2 euro în prezent, până la 20 euro, conform calculelor făcute chiar de Primarul PNL Paul Precup.
USR PLUS contestă și modalitatea prin care proprietarii din această zonă sunt expropriați și li se cere, prin documente transmise la doar două zile după ședință, ca până la data de 2 septembrie 2021 să cedeze 39% din suprafața terenurilor pe care le dețin și să accepte repoziționarea proprietății. Hotărârile adoptate în ședința de Consiliu Local din 2 iulie au intrat în vigoare chiar la începutul vacanței judecătorești, iar până în septembrie, când magistrații vor reveni în activitate, e puțin probabil să fie judecate. Conducerea PNL a Primăriei Mogoșoaia și majoritatea pe care o dețin în Consiliul Local s-a asigurat astfel că timp de 2 luni vor putea să facă presiuni asupra cetățenilor să cedeze gratuit terenurile fără ca instanța să se poată pronunța asupra legalității lor.
Consilierii USR PLUS Mogoșoaia consideră că majoritatea locuitorilor comunei Mogoșoaia nu au fost suficient informați și consultați despre planurile Primăriei, deși această “reorganizare teritorială” are implicații majore asupra tuturor locuitorilor comunei, deschizând practic calea unor dezvoltări imobiliare fără precedent.
„Impactul unui astfel de proiect asupra traficului rutier în zonă prin creșterea populației de la 10 000 la peste 100 000, asupra patrimoniului de excepție și asupra locuitorilor actuali ai comunei este uriaș, de aceea cetățenii trebuie corect informați. Considerăm că era necesară consultarea cetățenilor comunei și apoi un concurs național sau chiar internațional de urbanism sub egida OAR, având în vedere valoarea patrimoniului protejat de la Mogoșoaia și dimensiunea zonei vizate. În schimb, s-a decis ca acest proiect să fie votat exact la începutul vacanței judecătorești, de consilieri locali în conflict de interese, care dețin terenuri în zona vizată și chiar să nu fie permis accesul subprefectului de Ilfov la ședința, Dumitru Văduva, pe motiv că nu are reședința în Mogoșoaia și că nu are un mandat special de la prefect în acest sens. Este interesant că pe lista proprietarilor de terenuri din zona vizată de aceste hotărâri recente se află și apropiați a Primarului Paul Precup (inclusiv fiul lui minor) și rude ale unor lideri marcanți PNL, angajați cu funcții importante în Primăria Mogoșoaia”, spun consilierii.