Consiliul Concurenței a aprobat preluarea comapniilor Medeuropa și Medeuropa Investiții de către Affidea

Consiliul Concurenței a autorizat tranzacția prin care compania Affidea Development SRL intenționează să preia MedEuropa SRL și MedEuropa Investiții SRL.

Affidea Development SRL face parte din grupul Affidea. În România, companiile din grup oferă asistență medicală în 46 de clinici medicale, situate în 29 de orașe. Serviciile pe care le oferă variază de la servicii de imagistică, consultații medicale de specialitate și analize de laborator până la tratamente oncologice.

MedEuropa SRL furnizează servicii de radioterapie, precum și servicii conexe în București, în județele Bihor, Brașov și Constanța și alte tratamente oncologice – chimioterapie și servicii conexe în București și județul Bihor.

MedEuropa Investiții furnizează servicii exclusiv în beneficiul MedEuropa.

În urma analizei, Consiliul Concurenței a constatat că operațiunea notificată nu ridică obstacole semnificative în calea concurenței efective pe piața românească sau pe o parte a acesteia şi că nu există îndoieli serioase privind compatibilitatea sa cu un mediu concurenţial normal.

Decizia va fi publicată pe site-ul autorităţii naţionale de concurenţă, după eliminarea informaţiilor cu caracter confidenţial.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati