Consiliul Concurenţei a finalizat regulamentul privind practicile comerciale neloiale din lanţul de aprovizionare, potrivit unui comunicat de presă.
Consiliul Concurenţei a finalizat regulamentul privind procedura de înregistrare, investigare şi soluţionare a sesizărilor ce vizează practicile comerciale neloiale dintre companii în cadrul lanţului de aprovizionare agricol şi alimentar.
Regulamentul a fost elaborat în vederea aplicării Legii nr. 81/2022 privind practicile comerciale neloiale dintre firme în cadrul lanţului de aprovizionare agricol şi alimentar. Acesta stabileşte procedura de soluţionare a sesizărilor, etapele care trebuie parcurse pentru efectuarea investigaţiilor, identificarea abaterilor, precum şi modalităţile constatării şi, după caz, sancţionării practicilor comerciale neloiale.
Totodată, regulamentul aduce clarificări cu privire la semnificaţia termenilor şi expresiilor utilizate pentru identificarea practicilor menţionate. De asemenea, este prezentată modalitatea de colaborare dintre Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, co-iniţiator al proiectului, şi Consiliul Concurenţei cu privire la practicile comerciale neloiale instrumentate.
Proiectul de Hotărâre a Guvernului de aprobare a regulamentului urmează să parcurgă circuitul procesului decizional şi va ajunge, pentru avizare, la Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale