Consiliul Concurenţei a sancţionat ALB şi 16 firme de leasing cu peste 8 milioane de euro

Consiliul Concurenţei a sancţionat cu amenzi în valoare totală de 41.251.774 lei (aproximativ 8,47 milioane de euro) Asociaţia Societăţilor Financiare din România (ALB) şi 16 companii membre ale acesteia.

Motivul: încălcarea legislaţiei în domeniul concurenţei, prin participarea la un schimb de informaţii sensibile din punct de vedere comercial, potrivit unui comunicat al instituţiei.

Autoritatea de concurenţă a constatat, în urma unei investigaţii, că erau transmise, alături de informaţii privind valoarea finanţărilor curente şi viitoare, şi unele elemente cu un grad ridicat de detaliere, cum ar fi valoarea bunului, perioada finanţată, valoarea reziduală, portofoliul de leasing etc.

Transparentizarea excesivă a pieţei

Toate acestea au condus la transparentizarea excesivă a pieţei, oferind posibilitatea competitorilor de a-şi adapta în consecinţă strategiile comerciale, scrie Agerpres.

Această practică a fost facilitată de Asociaţia Societăţilor Financiare din România – ALB, dar şi de o companie care a aplicat la politica de clemenţă, oferind autorităţii de concurenţă informaţiile necesare pentru declanşarea investigaţiei în 2017. De asemenea, o companie a recunoscut participarea la fapta anticoncurenţială, ceea ce a condus la reducerea amenzii aplicate acesteia.

„Acesta este un caz important din punct de vedere al clarificării comportamentului privind schimbul de informaţii, în special în cazul asociaţiilor, similar celui în care au fost implicate companii de asigurare şi Uniunea Naţională a Societăţilor de Asigurare şi Reasigurare din România (UNSAR). Rolul şi atribuţiile asociaţiilor sunt benefice – de exemplu, în privinţa aplicării unor standarde profesionale ridicate în industrie.

În acelaşi timp, însă, ele pot facilita schimbul unor informaţii sensibile din punct de vedere comercial, permiţând companiilor să fie la curent cu strategiile de piaţă ale concurenţilor lor, ceea ce poate duce la restrângeri ale concurenţei. Impactul schimbului de informaţii asupra mediului concurenţial nu depinde doar de caracteristicile iniţiale ale pieţei în care acesta are loc, ci şi de tipul de informaţii schimbate”, a declarat Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei.

Amenzile

Amenzile aplicate au fost pentru companiile:

  • Alpha Leasing Romania IFN SA – 403.006,01 lei;
  • BCR Leasing IFN SA – 4.680.165,02 lei;
  • BRD Sogelease IFN SA – 1.942.173,42 lei;
  • BT Leasing Transilvania IFN SA. – 4.327.225,22 lei;
  • Idea Leasing IFN SA – 1.656.550,36 lei;
  • Impuls Leasing Romania IFN SA – 3.458.203,68 lei;
  • Motoractive IFN SA – 3.658.735,28 lei;
  • OTP Leasing Romania IFN SA- 589.073,43 lei.

Alte companii amendate au fost:

  • Piraeus Leasing Romania SA – 293.664,16 lei;
  • Porsche Leasing Romania IFN SA. – 1.563.254,47 lei;
  • Raiffeisen Leasing IFN SA – 1.732.069,96 lei;
  • RCI Leasing Romania IFN SA – 3.562.857,48 lei;
  • RD Leasing IFN SA – 1.006.741,78 lei;
  • Ţiriac Leasing IFN SA – 2.898.688,16 lei;
  • Unicredit Leasing Corporation IFN SA – 9.054.491,05 lei;
  • Vista Leasing IFN (Romania) SA – 386.197,77 lei;
  • Asociaţia Societăţilor Financiare – ALB – 38.676,69 lei.

Ce măsuri a luat ALB

În urma investigaţiei autorităţii de concurenţă, ALB a adoptat măsuri de conformare cu legislaţia din domeniul concurenţei, implementând un proiect de tip „black box”. Astfel, ALB a încheiat un contract cu o firmă de consultanţă, care va centraliza şi prelucra numai informaţii aferente perioadelor trecute (nu a intenţiilor viitoare ale firmelor), iar apoi le va prezenta într-o formă agregată (care să nu permită identificarea informaţiilor strategice ale participanţilor).

Consiliul Concurenţei încurajează companiile implicate în fapte anticoncurenţiale să contacteze autoritatea de concurenţă, în felul acesta, putând beneficia de reduceri substanţiale ale amenzilor.

Decizia autorităţii de concurenţă, care va fi publicată în formă neconfidenţială pe pagina web a instituţiei poate fi atacată la Curtea de Apel Bucureşti.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati