Consiliul Concurenţei analizează sectorul drepturilor de autor din România

Consiliul Concurenţei a declanşat o anchetă sectorială cu privire la exercitarea, administrarea şi utilizarea drepturilor de autor şi a drepturilor conexe acestora, potrivit unui comunicat de presă.

Astfel, autoritatea de concurenţă va analiza modul în care România a aderat la dispoziţiile europene privind drepturile de autor şi felul în care legislaţia a fost armonizată.

Totodată, se va analiza atât modalitatea de reprezentare şi gestionare a drepturilor de autor şi a drepturilor conexe în contextul digital, cât şi derularea relaţiei comerciale între organismele de gestiune colectivă, care administrează drepturile încredinţate, şi utilizatorii operelor protejate.

Necesitatea protejării drepturilor de autor şi a drepturilor conexe a fost accentuată de utilizarea din ce în ce mai frecventă a internetului, utilizare care a dus la o multitudine de posibilităţi în ceea ce priveşte transmiterea operelor protejate de drepturi de autor şi drepturi conexe.

Pe parcursul desfăşurării analizei, autoritatea de concurenţă poate solicita informaţii şi documente tuturor actorilor implicaţi, companii, asociaţii sau autorităţi, care, de altfel, pot trimite orice informaţie relevantă sau pot contacta autoritatea.

În acest context, Consiliul Concurenţei va colabora atât cu asociaţiile, companiile, titularii de drepturi, organismele şi instituţiile publice, care pot trimite orice informaţie relevantă sau pot contacta autoritatea prin datele de contact aferente.

Autoritatea respectă confidenţialitatea datelor şi a informaţiilor aduse la cunoştinţă prin eventualele documente transmise ori prin interviurile cu persoanele interesate.

În urma anchetei sectoriale, Consiliul Concurenţei poate propune recomandări şi măsuri în vederea remedierii, atenuării şi prevenirii oricăror efecte negative asupra concurenţei, implicit asupra consumatorilor, iar în cazul în care descoperă încălcări ale legii concurenţei, iniţiază procedurile necesare pentru a le sancţiona.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati