Consiliul Concurenței: Industria asigurărilor, cea mai sancţionată de Consiliu

Industria asigurărilor se confruntă cu multe probleme, fiind cea mai sancţionată de către Consiliul Concurenţei, care a transmis o serie de propuneri pentru a corecta deficienţele legislative existente, a declarat, pentru Agerpres, preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu, conform economedia.ro.

„Sunt mai multe probleme în industria asigurărilor, iar, ca dovadă, aceasta este şi cea mai sancţionată de către Consiliul Concurenţei. Companiile de pe piaţa RCA au fost amendate de două ori, ultima dată anul trecut cu peste 20 milioane de euro, iar anterior am sancţionat nouă societăţi de asigurare şi UNSAR cu 53 milioane euro. Amenzile noastre trebuie însoţite, însă, de măsuri care să ajute piaţa să funcţioneze. În acest sens, am transmis o serie de propuneri pentru a corecta deficienţele legislative existente, dar suntem deschişi oricăror soluţii”, a explicat Bogdan Chiriţoiu.

Potrivit acestuia, problemele de la City Insurance şi, recent, de la Euroins sunt legate, însă, de insuficienta capitalizare a companiilor faţă de riscurile asumate, aspect care nu intră în competenţa sau expertiza autorităţii de concurenţă.

„Continuăm să discutăm şi să colaborăm cu Autoritatea de Supraveghere Financiară şi cu Ministerul Finanţelor Publice şi să ne punem la dispoziţia legislativului astfel încât, în limitele atribuţiilor legale şi a expertizei fiecărei instituţii, să găsim cele mai bune soluţii atât pentru piaţă, cât şi pentru clienţii de pe piaţa asigurărilor obligatorii”, a punctat Chiriţoiu.

Reamintim, Consiliul Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF) a decis vineri să retragă autorizaţia de funcţionare a societăţii Euroins România, constatând indiciile stării de insolvenţă a companiei.

Ulterior, conducerea Eurohold – grupul care deține Euroins – a susţinut că decizia Autorităţii de Supraveghere Financiară privind Euroins reprezintă „o preluare ostilă a activelor filialei din România” şi a anunţat că va demara procesul de contestare a deciziei privind procedura de faliment.

Consiliul Concurenţei a sancţionat în decembrie 2018 nouă companii de asigurare şi Uniunea Naţională a Societăţilor de Asigurare şi Reasigurare din România (UNSAR) cu amenzi totale în valoare de aproape 246,74 milioane lei (aproximativ 53 milioane euro) pentru încălcarea reglementărilor naţionale şi europene din domeniul concurenţei prin coordonarea comportamentelor pe piaţă în vederea majorării tarifelor la asigurările obligatorii de răspundere civilă (RCA).

În urma investigaţiei, autoritatea de concurenţă a constatat că Allianz – Ţiriac Asigurări SA, Asigurarea Românească – Asirom Vienna Insurance Group SA, Societatea Asigurare-Reasigurare Astra Asigurări SA, Carpatica Asig SA, Euroins România Asigurare-Reasigurare SA, Generali România Asigurare Reasigurare SA, Groupama Asigurări SA, Omniasig Vienna Insurance Group SA şi Uniqa Asigurări SA au participat la un schimb de informaţii sensibile din punct de vedere comercial referitoare la intenţiile acestor societăţi de a majora tarifele RCA.

„Această practică concertată, facilitată de UNSAR, a condus la restrângerea concurenţei pe piaţa serviciilor de asigurare RCA în perioada octombrie 2012 – noiembrie 2016, deoarece societăţile de asigurare nu şi-au mai stabilit în mod independent tarifele, ci au acţionat concertat pe piaţă, ţinând cont de discuţiile de a-şi majora tarifele purtare în cadrul asociaţiei”, preciza Consiliul Concurenţei într-un comunicat.

De asemenea, în decembrie 2022, Consiliul Concurenţei a sancţionat 65 de companii şi o asociaţie cu amenzi totale în valoare de peste 130 milioane de lei (aproximativ 26 milioane de euro) pentru participarea la o înţelegere pe piaţa serviciilor de întreţinere şi reparare a autovehiculelor din România.

„Autoritatea de concurenţă a constatat, în urma unei investigaţii, că acestea şi-au coordonat comportamentul comercial, prin intermediul ACODAREN, convenind în comun, printre altele, un nivel fix al preţurilor pieselor de schimb şi al tarifelor de manoperă utilizate în relaţia cu anumite societăţi de asigurare. În acest fel, acestea au eliminat concurenţa între ele”, se menţiona în comunicatul autorităţii de concurenţă.

Potrivit sursei citate, aceste acţiuni au fost susţinute, consolidate şi amplificate de comportamentul şi acţiunile săvârşite de Renault Commercial Roumanie SRL, RCI Broker de Asigurare SRL şi societăţile de asigurare, Allianz-Ţiriac Asigurări SA, Omniasig Vienna Insurance Group SA, Groupama Asigurări SA, Uniqa Asigurări SA, Asigurarea Românească – Asirom Vienna Insurance Group SA, Euroins România Asigurare – Reasigurare SA, Societatea Asigurare – Reasigurare Astra SA, participarea acestora conferind înţelegerii o amploare mai mare decât dacă ar fi rămas limitată doar la coordonarea comportamentului reparatorilor.

Astfel, compania Renault Commercial Roumanie SRL şi societăţile de asigurare implicate au fost sancţionate cu amenzi totale de 120,9 milioane lei. Restul sumei până la 130 de milioane lei reprezintă amenzile aplicate reparatorilor auto care au luat parte la înţelegere.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati