Consiliul Judeţean Ilfov lansează platforma de adopţii pentru animale www.ilfovadopta.ro

Consiliul Judeţean Ilfov face un pas înainte spre soluţionarea problemei animalelor fără stăpân şi anunţă lansarea platformei de adopţii www.ilfovadopta.ro.

Iniţiativa reprezintă o premieră la nivel de consiliu judeţean şi se derulează sub îndemnul „Adoptă un câine, schimbă o viaţă!”

Obiectivul este acela de a promova adopţia câinilor şi de a încuraja sterilizarea animalelor cu şi fără stăpân, pentru comunităţi mai sigure, bazate pe comportamente corecte şi pe cooperarea dintre cetăţeni şi autorităţi, anunță instituția într-un comunicat de presă.

„Situaţia animalelor fără stăpân este o problemă cu care România se confruntă de mulţi ani şi există o serie de motive pentru care statisticile arată atât de îngrijorător, de la lipsa de informare, la lipsa resurselor. Consiliul Judeţean Ilfov în parteneriat cu Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară Zona Metropolitană Bucureşti lansează www.ilfovadopta.ro, o platformă integrată, unde toţi cei interesaţi pot face cunoştinţă cu căţeii disponibili pentru adopţie din adăposturile din judeţul Ilfov şi, gratuit, simplu şi rapid îşi pot face un prieten pe viaţă.”, a declarat Hubert Thuma, Preşedintele Consiliului Judeţean Ilfov.

Fotografii cu toţi câinii din adăposturile din Ilfov

Pe platforma www.ilfovadopta.ro se regăsesc fotografii cu toţi câinii din adăposturile din Ilfov disponibili pentru adopţie. La secţiunea ADOPTĂ, sub fiecare fotografie, sunt prezentate câteva detalii esenţiale despre animale: sex, vârstă şi informaţii privind comportamentul. De asemenea, cu ajutorul hărţilor interactive, adresa adăposturilor poate fi identificată mult mai uşor, pentru ca oamenii să poată ajunge la câinele căruia vor putea să îi schimbe viaţa în bine.

Ai nevoie de doar trei acte pentru a adopta un prieten pe viață

Pentru a câştiga un prieten pe viaţă, cetăţenii au nevoie de numai trei acte: copie de pe buletin, copie de pe contractul de proprietate ori de pe contractul de închiriere şi adeverinţă de venit. În plus, adopţia este gratuită, iar toţi câinii din adăposturi sunt daţi spre adopţie sterilizaţi, vaccinaţi, deparazitaţi şi microcipaţi.

Unul din zece căţei născuţi pe stradă ajunge să fie adoptat

În România, rata de adopţie este extrem de scăzută, doar unul din zece căţei născuţi pe stradă ajungând să fie adoptat. La polul opus, rata abandonului este extrem de ridicată, mai ales în condiţiile în care mulţi proprietari de animale nu optează pentru sterilizare. Astfel, fenomenul a căpătat o amploare cu mult peste media existentă la nivel european.

Cei mai mulţi câini din România sunt adoptaţi de organizaţii non-guvernamentale ori de persoane fizice din Marea Britanie, Germania şi Olanda. De exemplu, doar în 2018, aproximativ 15.000 de câini din ţară şi-au găsit familii în Regatul Unit. Deşi există o lege care obligă autorităţile locale să promoveze pentru adopţie animalele din adăposturi, până acum acest lucru s-a făcut superficial.

Consiliul Judeţean Ilfov îşi propune să echilibreze balanţa, prin informarea cetăţenilor şi încurajarea deciziilor de sterilizare şi adopţie, dovedite a avea un impact pozitiv pe termen lung în gestionarea animalelor fără stăpân. În viziunea instituţiei, soluţia este reprezentată de o abordare bazată pe empatie, în care întreaga comunitate participă la construirea unui viitor mai bun.

Mai multe detalii despre campania „Adoptă un câine, schimbă o viaţă!” sunt disponibile pe www.ilfovadopta.ro.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati