Consiliul Local al Sectorului 2, împuternicit să achiziţioneze peste 41.000 de metri pătraţi din Parcul Plumbuita

Consiliul General al Municipiului Bucureşti (CGMB) a împuternicit Consiliul Local al Sectorului 2 să achiziţioneze un teren retrocedat de peste 41.000 de metri pătraţi din Parcul Plumbuita, pentru reintegrarea în acesta.

Hotărârea a fost adoptată, în şedinţa de joi, cu 50 de voturi „pentru” şi o abţinere.

Consiliul Local al Sectorului 2 a aprobat, în şedinţa din 25 ianuarie, o hotărâre prin care se solicită acordul Consiliului General al Capitalei în vederea achiziţionării terenului respectiv, notează Agerpres.

„Se solicită acordul Consiliului General al Municipiului Bucureşti pentru achiziţia, pentru şi în numele Municipiului Bucureşti, a terenului în suprafaţă de 41.324 mp, situat la adresa poştală Strada Plumbuita nr. 60, Sector 2, înscris în Cartea Funciară nr. 233472, cu număr cadastral 233472, Bucureşti şi transmiterea acestuia în administrarea Consiliului Local al Sectorului 2, pentru reintegrarea în Parcul Plumbuita în scopul reamenajării/modernizării spaţiilor verzi, a zonelor de joacă pentru copii şi realizarea unor amenajări specifice activităţilor cu caracter recreativ şi petrecerii timpului liber”, prevede hotărârea.

Edilul Radu Mihaiu a precizat că există o corespondenţă formală cu reprezentanţii proprietarilor, care şi-au transmis intenţia de a vinde terenul.

„Este un teren proprietate privată. Proprietarii au acţionat Primăria Capitalei în instanţă, cerând schimbarea din spaţiu verde în construibil. Au câştigat pe fond anul trecut. Nu este definitivă această sentinţă pentru transformare în construibil, dar din punctul meu de vedere acolo nu ar trebui să fie construibil, ar trebui să fie parc în continuare. Au existat discuţii anterioare acestei şedinţe, în care ştim că proprietarii intenţionează să vândă, adică sunt deschişi la o vânzare a acestui teren. Mi-aş dori să cumpărăm terenul acesta. Din acest punct de vedere, acum, cerem acordul Consiliului General să îl cumpărăm, dar vom avea o comisie de negociere”, declara edilul, potrivit sursei citate.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati