Consiliul local din Sectorul 6 a aprobat construirea unei creșe noi, cu 124 de locuri

Consiliul Local Sector 6 a aprobat în ședința de astăzi proiectul unei noi creșe. Construcția creșei „Îngerașii“ va dura 18 luni, iar costurile sunt de 11,5 milioane de lei.

Creșa va putea primi 124 de copii și va mai acoperi din cererea care, an de an, depășește numărul de locuri. Conform proiectului, creșa va funcționa cu program prelungit, de la 09:00 și până la 17:00, potrivit Buletin de București.

În viitoarea creșă, la parter vor fi copiii ante-preșcolari cu vârste cuprinse între 1-3 ani, iar la etaj copiii preșcolari cu vârste între 3-4 ani.

De asemenea, cele doua niveluri vor avea căi de acces și evacuare diferite, filtru sanitar, cabinet medical, izolator, spații de așteptare pentru părinți și băi diferite.

Valoarea proiectului este estimată la 11,5 milioane de lei, adică o valoare medie de aproximativ 686.03 euro/mp.

Momentan, în Sectorul 6 sunt 980 de locuri la creșele de stat. Înscrierile pentru anul școlar 2022-2023 au început pe 6 iunie, iar astăzi este ultima zi de înscriere. Rezultatele admiterilor vor fi anunțate pe 1 iulie.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati