Consiliul Local Sector 1 și-a suspendat ședința în care trebuia discutat şi votat bugetul pe anul 2023

Consiliul Local Sector 1 a suspendat, luni, şedinţa în care trebuia discutat şi votat bugetul pe anul 2023.

Consilierii PNL şi PSD au cerut, luni, discutarea bugetului în prezenţa primarului Sectorului 1, Clotilde Armand, care nu se afla la şedinţă. Ei au susţinut că nu se poate vota bugetul în lipsa primarului.

De asemenea, consilierii PNL au spus că discuţiile dintre primar şi Consiliul Local trebuie deblocate, iar postările primarului de pe Facebook nu pot fi considerate ca poziţie oficială a edilului.

  • Potrivit unui comunicat al Primăriei Sectorului 1, „PSD şi PNL nu votează pentru acordarea banilor către asistaţii social şi pentru bursele şcolare”.

„Situaţia este critică în Sectorul 1, suntem la un pas să stopăm programele şcolare, finanţarea asistenţei sociale şi a sistemului medical. Investiţiile sunt total blocate. Am depus, vineri, o adresă din partea şefului Direcţiei Management Economic din cadrul Primăriei Sectorului 1 în care se prezentau în detaliu consecinţele negative ale neaprobării bugetului. Practic, consilierii PSD şi PNL nu votează pentru acordarea banilor către asistaţii social şi pentru bursele şcolare. În acest moment, PNL şi PSD ignoră, la ordinul şefilor lor, nevoile urgente ale comunităţii locale. Voi convoca în această săptămână o nouă şedinţă pentru aprobarea bugetului Sectorului 1”, a declarat primarul Clotilde Armand, potrivit comunicatului.

Direcţia Management Economic din Primăria Sectorului 1 atrage atenţia asupra situaţiei grave în care se află administraţia locală a Sectorului 1 din cauza nevotării bugetului.

„Dacă nu este votat rapid proiectul de buget, vor fi suspendate plata cheltuielilor pentru învăţământul de masă, plata cheltuielilor pentru învăţământul special, plata burselor pentru învăţământul de masă, plata burselor pentru învăţământul special de stat”, arată sursa citată.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati