Consiliul Național al Elevilor: Doamnă ministru, nu mai ignoraţi nevoile elevilor

Consiliul Naţional al Elevilor solicită ministrului al Educaţiei şi Cercetării, Monica Anisie, sprijin, în vederea abrogării, la proxima şedinţă a Guvernului, a Hotărârilor de Guvern ce afectează cei peste 380.000 de elevi aflaţi în risc de excluziune socială, prin lipsa decontării navetei integral conform Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011.

În urma intrării în vigoare a legii privind respingerea OUG 51/2019, ce viza eliminarea transportului din sfera serviciilor publice, consiliile judeţene trebuie să realizeze contracte de atribuire în regim de urgenţă cu operatorii de transport. Cu toate acestea, elevii navetişti sunt în continuare afectaţi de existenţa unor hotărâri de Guvern, nevoile beneficiarilor direcţi ai actului educaţional fiind ignorate în detrimentul anumitor interese sau înţelegeri.

„Astfel, considerăm necesar ca problema decontării navetei să fie soluţionată cât mai rapid, prin abrogarea Hotărârii de Guvern numărul 309/1996, ce împiedică acordarea reducerii de 50% pentru elevi, în cadrul transportului judeţean – aşa cum prevede Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, dar şi abrogarea Hotărârii de Guvern nr. 863/2016 pentru aprobarea Metodologiei de calcul şi stabilirea tarifului maxim per kilometru aferent abonamentului de transport prevăzut la alin. (3) al art. 84 din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011.

Menţionăm faptul că, în urma abrogării celor două Hotărâri de Guvern, este necesară aplicarea Regulamentului (CE) 1370/2007 şi realizarea, de către consiliile judeţene, a contractelor de serviciu public în regim de urgenţă, contracte care să includă ca obligaţie contractuală gratuitatea pentru elevi”, spune CNE, printr-un comunicat.

„Doamnă ministru, facem un apel la dumneavoastră: abrogaţi cele două hotărâri de Guvern care împiedică garantarea accesului la educaţie pentru sute de mii de elevi navetişti din România. Avem nevoie, mai mult decât oricând, de responsabilitate şi acţiuni concrete pentru copiii din România, ei nu mai pot fi prinşi între operatorii de transport dornici să facă profit şi consiliile judeţene care refuză să respecte legea”, a declarat Antonia-Laura Pup, preşedintele Consiliului Naţional al Elevilor.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati