Consiliul Naţional al Elevilor: Şcolile private nu sunt un sistem paralel

După declaraţiile preşedintelui Klaus Iohannis cu privire la impunerea unei vacanţe de două săptămâni pentru toţi elevii din România, Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă a propus adoptarea acestei măsuri de către Guvernul României, printr-o hotărâre care să abiliteze Ministerul Educaţiei modificarea structurii anului şcolar în acest sens. Totuşi, deşi hotărârea CNSU prevede suspendarea cursurilor pentru toate unităţile de învăţământ, inclusiv cele private, Guvernul nu a adoptat această prevedere.

Consiliul Naţional al Elevilor îşi exprimă îngrijorarea cu privire la neglijenţa autorităţilor în ceea ce priveşte sănătatea publică a cetăţenilor, având în vedere că elevii care studiază în unităţi de învăţământ particulare îşi vor desfăşura activitatea didactică cu prezenţă fizică în continuare, deşi toate celelalte şcoli de stat vor fi în vacanţă timp de două săptămâni. Această atitudine iresponsabilă denotă, din nou, o lipsă de coerenţă în măsuri şi o lipsă de viziune instituţională, care generează o vădită discriminare pentru sistemul de învăţământ privat.

„Astfel, solicităm modificarea, în regim de urgenţă, a hotărârii de guvern şi a ordinului ministrului educaţiei cu privire la vacanţa din perioada 25 octombrie – 5 noiembrie, astfel încât aceste acte normative să respecte reglementările din hotărârea CNSU nr. 91/2021 şi să includă sub efectele juridice şi şcolile private. În caz contrar, autorităţile centrale recunosc faptul că neglijează sănătatea elevilor şi profesorilor din învăţământul particular şi închid ochii la o decizie oficială a autorităţilor sanitare, generând o discriminare fără precedent. Totodată, aducem în vedere faptul că structura anului şcolar ar trebui să fie aceeaşi pentru toate şcolile, fără diferenţiere între cele de stat şi cele private”, spune CNE, într-un comunicat.

„Din nou, suntem martorii unor măsuri fără cap şi fără coadă – vacanţă pentru toţi, dar doar pentru unii! Astfel de erori sunt inadmisibile, iar Ministerul Educaţiei are datoria de a propune de urgenţă adoptarea unei hotărâri de guvern care să o completeze pe cealaltă şi prin care să se permită suspendarea cursurilor şi pentru şcolile private.”, a declarat Silviu Morcan, preşedintele Consiliului Naţional al Elevilor.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati