Consultanţă gratuită pentru obţinerea autorizaţiei de prevenire a incendiilor, în Sectorul 5

Serviciul Prevenire Situaţii de Urgenţă din cadrul Primăriei Sectorului 5 oferă consultanţă gratuită agenţilor economici care îşi desfăşoară activitatea în această zonă administrativ-teritorială pentru obţinerea avizului/autorizaţiei pentru prevenirea şi stingerea incendiilor.

Întrucât Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă a iniţiat controale în toate spaţiile care aparţin Primăriei Sectorului 5, iar societăţile sunt obligate să deţină documentaţia şi planurile aferente situaţiilor de urgenţă, conform legilor în vigoare, autoritatea locală vine în ajutorul acestora şi, prin intermediul unui grup de consilieri voluntari, agenţii economici vor putea obţine, în timp real, toate informaţiile necesare.

Cei interesaţi pot suna la numărul de telefon 0724.306.714 sau să solicite informaţii pe adresa de e-mail prevenire.ps5@sector5.ro.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati