Consiliul Județean Ilfov a desfășurat astăzi o acțiune dedicată celor 19 beneficiari ai Centrului pentru primire în regim de urgență a persoanelor fără adăpost „Acasă” Voluntari, aflat în subordinea DGASPC Ilfov.
În cadrul proiectului „Ilfov, prin ochii tăi”, aceștia au beneficiat de consultații optometrice gratuite și de ochelari de vedere adaptați nevoilor lor.
Pentru mulți dintre participanți, a fost prima evaluare de acest tip și primul sprijin concret primit pentru sănătatea ochilor.
Acțiunea are ca scop promovarea incluziunii sociale, sprijinirea persoanelor vulnerabile și asigurarea accesului egal la servicii medicale esențiale.
Evenimentul a fost realizat cu implicarea DGASPC Ilfov și a Centrului „Acasă” Voluntari.


