Consumatorii care primesc facturile de curent cu întârziere ar urma să beneficieze de eșalonarea sumei

Cei care primesc facturile de curent cu întârziere ar urma să beneficieze de eșalonarea sumei, spune premierul Nicoale Ciucă, susținând că a făcut o astfel de solicitare, potrivit agenției de presă News.ro.

Premierul a fost întrebat despre reglementarea preţului la energie pentru doi ani, aşa cum apare în forma ordonanţei adoptate de Executiv, deşi în declaraţiile sale afirmase că măsurile vor fi pe un an de zile. Şeful Executivului a arătat că ”este o decizie pe care au convenit-o cu toţii, să avem asigurată această predicţie pentru doi ani de zile”. ”Iniţial am afirmat că ne dorim pentru un an, pentru că aşa a fost stabilit în ordonanţele pe care le produsese săptămânile trecute”, a mai spus el.

Nicolae Ciucă s-a referit şi la situaţiile în care facturile vin cu întârziere de câteva luni. ”Pentru furnizorii care nu au fost în măsură să trimită, să transmită facturile la timp, este absolut anormal ca orice consumator final să primească factura după cinci luni sau şase luni şi să plătească întreaga sumă. Ca atare, am solicitat ca acea sumă să fie eşalonată, astfel încât cetăţenii să poată să îşi plătească factura”, a spus el. Întrebat dacă o factură care întârzie 5 luni poate să fie eşalonată pe 5 luni, premierul a răspuns: ”Total de acord, de altfel mi se pare normal”.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati