Continuă înscrierile la cursurile gratuite dedicate copiilor din Sectorul 6

Peste 850 de copii din Sectorul 6 s-au înscris deja la cursurile gratuite organizate de Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 6 și derulate în cadrul Centrului de Recreere şi Dezvoltare Personală Conacul Golescu-Grant, potrivit unui comunicat de presă.

Învățarea eficientă, muzicoterapia, discursul liber, spaniola și dezvoltarea personală sunt cursurile la care micuții s-au grăbit să se înscrie și locurile s-au epuizat. nu mai sunt locuri libere, după o lună de înscrieri. Cursurile, organizate la inițiativa Primăriei Sectorului 6, folosesc metode de predare interactive, fără teme pentru acasă și fără catalog.

În acest moment, copii se mai pot înscrie la Karate, Dans, Canto, Arte plastice, Teatru, Şah, Matematică distractivă și Engleză prin joc.

Dacă germana, informatica și programarea creativă sunt pasiunile prichindeilor din familie, părinții trebuie să se grăbească să îi înscrie la aceste cursuri, unde mai sunt disponibile doar câteva locuri

Perioada de desfăşurare a cursurilor este octombrie 2019 – septembrie 2020.

Cererile de înscriere se primesc de luni până vineri, între orele 10.00-18.00, începând cu data de 1 iulie 2019 și până pe 31 august 2019, la secretariatul Centrului, din Aleea Ţibleş nr. 64.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati