Lucrările de consolidare realizate de Primăria Capitalei, prin Administrația Municipală pentru Consolidarea Clădirilor cu Risc Seismic, avansează. La începutul anului 2018 au fost demarate primele lucrări în cazul celor 4 imobile monument-istoric din Strada Blănari nr. 2, 6, 8 și 10, care se aflau într-un stadiu avansat de degradare și erau un pericol real pentru trecători.
În acest moment, se lucrează la imobilele de pe Strada Blănari nr. 6-8: intervenția a ajuns la etapa de realizare a armăturii și a cofragului pentru etajul al doilea. Zilele trecute a fost turnată și placa din beton. Imobilul de la nr. 8 este clădire înscrisă în lista monumentelor istorice, categoria B. Ridicată în anul 1884 cu subsol, parter, două etaje și mansardă, clădirea de la nr. 6 a fost grav afectată de prăbușirea unei părți din imobilul proprietate-privată de la nr. 4, în anul 2013.
Pentru aceste două imobile fondurile alocate se ridică la aproape 4,5 milioane de lei.
- Clădirile sunt incluse în cel mai amplu program de reducere a riscului seismic din ultimii 30 de ani, derulat de Primăria Municipiului Bucureşti, prin Administrația Municipală pentru Consolidarea Clădirilor cu Risc Seismic. Programul include peste 200 de imobile, care au fost abordate pe toate cele 4 paliere: intervenții de urgență, puneri în siguranță, consolidări și reabilitări de fațade.
Pentru anul 2019, sunt prevăzute fonduri pentru expertizarea a aproape 250.000 de metri pătrați, proiectare și execuție pentru 100 de clădiri, lucrări de punere în siguranță pentru 100 de clădiri și lucrări de reabilitare a fațadelor pentru 100 de clădiri.