Contre între Violeta Alexandru și Vlad Voiculescu pe tema pandemiei / Firea: Depuneți dovezile la Parchet, nu pe Facebook!

Ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu, acuză „felul inovativ” și “artificiile” făcute înainte de alegeri privind calcularea cifrelor oficiale legate de pandemie. El îi răspunde astfel liderului PNL București, fostul ministru Violeta Alexandru, care a spus că „afirmații oficiale/politice gen <<nu am încredere în cifre/cifrele sunt altele>> nu doar că nu ajută, dar sporesc îngrijorarea”. 

Violeta Alexandru a postat, pe Facebook, un mesaj în care îl atacă voalat pe Vlad Voiculescu, făcând referire la declarațiile acestuia de neîncredere în cifrele oficiale raportate privind pandemia.

„La ce tensiune e în București de câteva zile de când a crescut numărul cazurilor de Covid, contează mult câtă credibilitate are persoana care face declarații și, binențeles, ce declară. Oricum, în București se declară multe. Recunosc că selectez deja, ascult oamenii în care am încredere pentru că mă uit la experiența lor.

Afirmații oficiale/politice gen – nu am încredere în cifre/cifrele sunt altele, s-ar putea să evolueze lucrurile așa sau invers (fără să se indice argumentele), eu o să fac cum vreau ca să arăt că pot – nu doar că nu ajută, dar sporesc îngrijorarea. Un oraș atât de îngrijorat este un oraș căruia îi scade randamentul.

Spun asta pentru că răspund zilnic la telefon/mesaje, mai ales oamenilor fără funcții, oameni care nu au de ce să se ferească, ei îmi spun exact ceea ce simt. Sincer, este cel mai mare câștig al meu de când am decis să mă implic în viața politică”, a scris pe Facebook liderul PNL București.

Voiculescu reclamă “artificiile” făcute înainte de alegeri privind calcularea cifrelor oficiale legate de pandemie

Ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu, a reacționat și i-a răspuns, tot pe Facebook, afirmând că încrederea se construiește doar spunând adevărul. El reclamă „felul inovativ” și “artificiile” făcute înainte de alegeri privind calcularea cifrelor oficiale legate de pandemie.

„Dragă Violeta, avem nevoie să construim încredere și vom reuși doar dacă spunem mereu adevărul. Felul “inovativ” în care a fost calculată incidența înainte de alegeri mi-a ridicat câteva semne de întrebare:
1) din calcul au fost eliminate cifrele din focare – nicăieri în Europa nu s-a mai procedat așa;
2) din calculul incidenței la 14 zile au fost “pierdute” vreo două zile.
Astea sunt “artificiile” de anul trecut pe care le-am descoperit cu surprindere și mai mult decât atât.

Până să vorbim despre cum comunicăm, ceea ce comunicăm ar trebui să fie cât mai aproape de adevăr. Contează, mai ales în situații de genul ăsta. Altfel ne furăm singuri căciula mințindu-ne frumos.

Bănuiesc că nu știai despre “inovațiile” de mai sus. Asta poate îți lămurește de ce am spus zilele trecute că “cifrele sunt altele””, a scris ministrul Sănătății.

Firea: Depuneți dovezile la Parchet, nu pe Facebook!

Gabriela Firea, senator PSD de București, nu este de acord ca dezbaterea dintre Vlad Voiculescu și Violeta Alexandru să aibă loc pe rețelele de socializare.

Fostul edil al Capitalei este de părere că toate dovezile prezentate de Violeta Alexandru, dar și declarațiile făcute de Vlad Voiculescu, ar trebui prezentate la Parchet, într-o instituție oficială, nu pe rețelele de socializare.

„Cifrele au fost MĀSLUITE anul trecut, pentru a se organiza alegeri! Asta i-a scris pe Facebook ministrul Voiculescu (USR-Plus), fostei ministru V. Alexandru (PNL). Depuneți dovezile la Parchet, nu pe Facebook!”, a declarat Gabriela Firea.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati