Controale ale autorităților din Ilfov pentru verificarea respectării măsurilor şi interdicţiilor impuse din cauza COVD-19

Conform raportării Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Ilfov, în cadrul misiunilor derulate în cursul zilei de 29 ianuarie, 103 poliţişti, alături de 67 de efective reprezentând poliţişti locali şi membri ai Grupei de coordonare a măsurilor de combatere COVID-19 la nivelul judeţului Ilfov, au verificat în sistem integrat 279 de societăţi comerciale şi 104 mijloace de transport persoane pe raza administrativ-teritorială a judeţului Ilfov.

De asemenea, au fost legitimate 1.336 de persoane cu privire la respectarea măsurilor şi interdicţiilor impuse.

În contextul acţiunilor desfăşurate în ultimele 24 de ore, au fost aplicate 136 de sancţiuni contravenţionale în cuantum total de 14.000 lei, dintre care:

* 124 de sancţiuni contravenţionale în temeiul Legii nr. 55/2020, pentru nerespectarea măsurilor de protecţie individuală, pentru organizarea de activităţi în spaţiul public/privat/închis pentru care au fost instituite interdicţii/restricţii şi pentru nerespectarea interdicţiilor privind deplasarea/libera circulaţie, cu amenzi în valoare de 11.000 lei, aplicate de către poliţiştii IPJ Ilfov şi poliţiştii locali;

* 3 sancţiuni contravenţionale cu avertisment în temeiul Legii nr. 319/2006, aplicate de către ITM Ilfov;

* 9 sancţiuni contravenţionale în temeiul Legii nr. 53/2003, dintre care 1 sancţiune cu amendă în valoare de 3.000 lei şi 8 sancţiuni cu avertisment, aplicate de către ITM Ilfov.

În cadrul acţiunilor au avut loc şi activităţi preventive de informare. Principalul obiectiv al măsurilor luate este protejarea sănătăţii cetăţenilor, şi nu aplicarea de sancţiuni, dar în situaţiile de încălcare a normelor instituite pentru limitarea răspândirii noului coronavirus în timpul stării de alertă, se vor dispune măsuri de sancţionare atât a persoanelor fizice, cât şi juridice, inclusiv de suspendare a activităţii unor operatori economici.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati