Polițiștii locali din cadrul Serviciului Control Comercial, împreună cu cei de la Serviciul Ordine Publică și Intervenție Rapidă, au efectuat controale la cluburile de noapte din Sectorul 4.
A fost verificată legalitatea exercițiului comercial, existența autorizațiilor și acordurilor de funcționare, precum și afișarea și respectarea orarului cluburilor.
Pentru neregulile constatate au fost aplicate sancțiuni contravenționale, în cuantum de 10.000 lei, iar pentru două dintre acestea a fost aplicată și măsura complementară de suspendare a activității.
Totodată, în notele de constatare au fost trecute și recomandările/măsurile pe care patronii/administratorii cluburilor urmează să le ia pentru ca activitatea să se desfășoare în condiții de legalitate.