Control al poliţiei în trenuri de călătorie şi aeroporturi. Au fost aplicate peste 800 de sancțiuni

Polițiștii de la transporturi au aplicat peste 800 de sancțiuni pentru nerespectarea măsurilor pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19. De asemenea, au fost depistate 3 persoane urmărite, 6 minori lipsiți de supraveghere și au fost constatate 39 de infracțiuni.

La data de 28 octombrie 2020, sub coordonarea de specialitate a Direcției de Poliție Transporturi, polițiștii au acționat, la nivel național, pentru asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică, precum și pentru verificarea modului în care sunt respectate dispozițiile instituite pentru limitarea efectelor pandemiei de COVID-19.

La acțiune, cei peste 730 de polițiștii au fost sprijiniți de reprezentanți ai CFR Călători, forțe ale Jandarmeriei Române și Poliției Locale.

Echipele de control au acționat în 594 de trenuri de călători aparținând CFR, dar și operatorilor privați, 453 de stații de cale ferată și aeroporturi, fiind verificate peste 2.300 de persoane.

În urma activităților desfășurate, au fost constatate 39 de infracțiuni, au fost depistate 15 persoane bănuite de comiterea de infracțiuni, 9 dintre acestea fiind prinse în flagrant delict.

De asemenea, au fost depistați 3 urmăriți și 6 minori lipsiți de supraveghere.

Pentru neregulile constatate, au fost aplicate 1.028 de sancțiuni contravenționale, dintre care 805 la Legea 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.

De asemenea, au fost aplicate 117 la Legea 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, 35 la H.G. 203/1994 pentru stabilirea și sancționarea contravențiilor la normele privind transporturile pe căile ferate române și 71 la alte acte normative.

Valoarea sancțiunilor aplicate este de peste 275.000 de lei.

Poliția Transporturi acționează zilnic în gări, aeroporturi și în trenurile de călători pentru respectarea măsurilor legale impuse de autoritățile naționale pentru prevenirea transmiterii virusului SARS COV-2, precum și pentru asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică.

De la data desfășurării acțiunii, la sistemele de amplificare din stațiile de cale ferată rulează mesaje audio cu caracter preventiv realizate de Poliția Transporturi și difuzate cu sprijinul C.N. C.F.R. S.A. și S.N.T.F.C. C.F.R. Călători S.A.

Călătorii să nu se urce în tren dacă nu mai sunt locuri

CFR Călători face apel la călători să NU urce în tren, dacă la casa de bilete li se comunică faptul că nu mai sunt locuri. Recomandarea este valabilă și pentru persoanele posesoare de abonamente/autorizații.

Pentru a avea o predictibilitate a cererii de transport, inclusiv a persoanelor care au abonamente/autorizații și pentru a putea fi, astfel, dimensionată cât mai bine capacitatea trenurilor la numărul de locuri solicitat, recomandăm tuturor călătorilor procurarea biletelor din timp.

Este important ca pasagerii să evite aglomerația și să nu aleagă pentru destinația lor doar trenurile de la orele de vârf. Dacă vor face rezervări din timp, se pot suplimenta în mod operativ trenurile, înainte de plecare.

Purtarea măștii de protecție la bordul trenurilor CFR Călatori este obligatorie pe toată durata călătoriei, precum și în zonele de așteptare a trenurilor – stații de cale ferată, peroane, săli de așteptare.

 

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati