Control la Spitalul Universitar de Urgență București după moartea lui Eduard Giosu

Conducerea Spitalului Universitar de Urgență București a solicitat un control al autorităților competente cu privire la asistența medicală acordată lui Eduard Giosu. Acesta a fost transportat la spital cu răni la nivelul capului, la scurt timp după intervenția unui echipaj de poliție. Familia acuză poliția că i-ar fi cauzat moartea iar o polițistă a declarat presei că partenerii ar fi fost agresivi în momentul intervenției. 

„Departamentul pentru Situații de Urgență înțelege seriozitatea situației și a luat act de informațiile apărute în spațiul public, cu privire la primul ajutor calificat și asistența medicală de urgență acordată unui pacient adus de un echipaj SMURD la Unitatea de Primiri-Urgențe (UPU) a Spitalului Universitar de Urgență București, în data de 18.09.2023.

În acest sens, luând în considerare și solicitarea Spitalului Universitar de Urgență București, s-a stabilit o comisie de control care va efectua o investigație detaliată a incidentului menționat.

Scopul acestei comisii este de a verifica respectarea normelor privind sistemul național de asistență medicală de urgență, precum și modul de desfășurare a activităților specifice din perspectiva acordării primului ajutor calificat și asistenței medicale de urgență din domeniul stabilit de legislația în vigoare în competența DSU.

Concluziile anchetei vor fi comunicate în cel mai scurt timp posibil, cel mai probabil în cursul săptămânii viitoare, pentru a asigura transparența și răspunsul adecvat în această situație.

DSU se preocupă continuu de buna gestionare a activității structurilor aflate în coordonare și coordonare operațională. În cazul în care rezultatele anchetei vor scoate la iveală disfuncționalități sau greșeli efectuate de persoanele implicate, va dispune măsurile legale necesare pentru
identificarea celor responsabili și aplicarea măsurilor corespunzătoare, altfel încât responsabilitatea să aparțină celor care se fac vinovați și nu întregului personal din sistemul medical de urgență.”, transmite DSU.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati