Control neanunţat la Spitalul Clinic de Psihiatrie Obregia din București. Sunt suspiciuni legate de fraudă cu fonduri PNRR

Ministerul Sănătăţii anunţă, vineri, că face un control neanunţat la Spitalul Clinic de Psihiatrie „Profesor Doctor Alexandru Obregia”.

  • Reprezentanţii Ministerului Sănătăţii fac, vineri, un control inopinat la Spitalul Clinic de Psihiatrie „Profesor Doctor Alexandru Obregia” din Capitală, după ce în spaţiul public au apărut informaţii „despre posibile acţiuni de corupţie în PNRR”, anunţă instituţia.

Secretarul de Stat Alexandru Rogobete, cel care coordonează aspectele privind domeniul sănătăţii din PNRR pe Sănătate s-a deplasat „pentru a discuta tehnic cu reprezentanţii spitalului despre neregulile sesizate în spaţiul public”, precizează sursa citată.

Anunţul vine după ce un medic din cadrul acestei unităţi sanitare a reclamat că, după ce a fost solicitat să anunţe ce aparatură ar fi necesară pentru a fi achiziţionată prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), documentele care i-au fost prezentate ulterior de conducerea spitalului i-au ridicat suspiciuni de fraudă, în sensul că pentru unele aparate ar fi fost trecute în acte specificaţii care ar favoriza unele firme, scrie news.ro.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati