Convoaie cu tehnică militară franceză vor sosi în România

O companie de transportoare blindate și una de tancuri Leclerc ale Armatei Franței vor sosi în România, de la sfârșitul lunii octombrie, pentru a completa mijloacele tehnice ale Grupului de luptă al NATO (Battle Group Forward Presence – BGFP) dislocat în Cincu, anunță MApN într-un comunicat de presă.

Potrivit sursei citate, deplasarea acestora se va face către Cincu atât pe calea ferată, cât și pe roți, iar pentru o bună desfășurare a traficului rutier, Poliția Militară va dispune măsuri pentru asigurarea fluenței în trafic și informarea conducătorilor auto asupra eventualelor restricții de circulație.

”Grupul de luptă al NATO (BGFP) din România s-a constituit, începând cu luna mai, prin transformarea elementelor multinaționale aliate din cadrul Forței de Răspuns a NATO, dislocate în țara noastră.”, precizează MApN.

La propunerea Franței de a prelua rolul de națiune-cadru, batalionul francez dislocat în România, considerat vârful de lance (Spearhead) al Forței cu Nivel de Reacție Foarte Ridicat al NATO (VJTF), formează BGFP pe teritoriul național, integrând, pe bază rotațională, efective ale Belgiei și Țărilor de Jos.

BGFP contribuie la creșterea cooperării militare a României cu Franța, și, implicit, la consolidarea securității spațiului euro-atlantic pe Flancul Estic.

Cooperarea cu partenerii strategici și existența pe teritoriul național a unor structuri de luptă relevante contribuie la creșterea capacității de apărare și descurajare în contextul războiului din Ucraina și a crizei din regiunea Mării Negre.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati