Convoiul cu tehnică militară americană a ajuns la Mihail Kogălniceanu – VIDEO

Primul convoi militar american a ajuns vineri dimineață, în jurul orei 7.30, la Baza Militară Mihail Kogălniceanu. Este vorba despre o coloană de aproximativ 18 trailere.

Convoiul cu tehnică militară SUA a ajuns la Baza militară de la Mihail Kogălniceanu, iar militarii vor fi vizitaţi, vineri, 11 februarie, de preşedintele Klaus Iohannis şi de secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg.

Convoiul a plecat, în noaptea de joi spre vineri, de la Râmnicu Vâlcea, a ajuns în jur de ora 3.00 la Bucureşti şi şi-a continuat drumul către Baza Militară de la Mihail Kogălniceanu.

„Misiunea clară a acestor soldaţi este de a demonstra angajamentul nostru ferm către aliaţii noştri. Din baza avansată din România, soldaţii noştri vor lucra îndeaproape cu forţele din ţara gazdă şi parteneră. Împreună vor realiza antrenamente dure, realiste, care vor creşte gradul de interoperabilitate şi încredere”, a declarat Joe Ewers, colonel în Regimentul 2 de Cavalerie, la plecarea militarilor americani din Germania spre România.

Preşedintele Klaus Iohannis şi secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, vizitează, vineri, Baza 57 Aeriană de la Mihail Kogălniceanu, unde ajunge primul convoi de tehnică militară din SUA.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati