Copaci doborâţi de vânt, în Bucureşti. Şase autoturisme au fost avariate

Pompierii din cadrul ISU Bucureşti-Ilfov au intervenit, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în mai multe zone ale Capitalei, pentru îndepărtarea copacilor doborâţi de vântul puternic. Șase autoturisme au fost avariate, arată sursa citata.

Conform datelor furnizate de ISU Bucureşti-Ilfov, echipajele de intervenţie au acţionat, până duminică la ora 6:00, pentru îndepărtarea a 12 copaci prăbuşiţi. Şase autoturisme au fost avariate. În urma incidentelor nu au fost raportate victime.
  • Imagini postate de internauţi pe reţelele de socializare arată că astfel de incidente au avut loc pe strada Baicului, aleea Ciceu şi la intersecţia Victor Ion Popa şi strada Velei.
În judeţul Ilfov nu au fost înregistrate intervenţii ca urmare a fenomenelor meteo:
Sâmbătă, meteorologii au emis o avertizare cod galben valabilă pentru intervalul 25 noiembrie, ora 10:00 – 26 noiembrie, ora 18:00, fiind prognozate intensificări ale vântului, viscol, precipitaţii însemnate cantitativ în Capitală şi în zeci de judeţe din zonele de sud şi est ale ţării.
Recomandam cetăţenilor să aibă în vedere câteva măsuri de prevenire a situaţiilor de urgenţă, ţinând cont de atenţionările menționate, astfel:
• Informaţi-vă permanent asupra condiţiilor meteorologice şi evoluţia acestora, transmise de autorităţile centrale şi locale, respectiv de mass-media;
• Evitaţi orice călătorie dacă nu este absolut necesară şi informaţi-vă dacă pe traseul ales nu sunt drumuri blocate;
• Dacă plecaţi cu maşina, verificaţi funcţionarea sistemului de încălzire şi aveţi în vedere dotarea cu lanţuri antiderapante, pături, apă, lopată şi combustibil de rezervă.
În cazul în care autovehiculul este înzăpezit în afara localităţilor, trebuie să vă păstraţi calmul şi să luaţi următoarele măsuri:
• Trageţi pe dreapta şi porniţi luminile de avarie, nu părăsiţi autovehiculul dacă nu vedeţi în apropiere o clădire în care aţi putea să vă adăpostiţi;
• Anunţaţi evenimentul la 112, indicând locul în care aţi rămas blocat;
• Rămâneţi în autovehicul până la sosirea echipelor de salvatori;
• Porniţi motorul şi sistemul de încălzire periodic pentru a menţine cald în interior, îndepărtând zăpada ce poate înfunda ţeava de eşapament;
• Porniţi lumina din interior pe timp de noapte, pentru ca echipele de salvare să vă localizeze.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati