NewsBucuresti.ro Descarcă gratuit aplicația
Descarcă

Copiii din Sectorul 1 vor putea învăța o limbă străină prin jocuri și activități interactive

Consiliul Local al Sectorului 1 a aprobat, în ședința de astăzi, proiectul „Educație și viitor pentru toți”, o inițiativă care le oferă celor mici posibilitatea de a învăța o limbă străină prin activități interactive și jocuri adaptate vârstei lor.

Copiii vor studia engleza, franceza, germana sau altă limbă străină care va fi stabilită la nivelul fiecărei grădinițe, prin Consiliul de Administrație, și va fi predată o dată pe săptămână, în funcție de preferințele comunității școlare.

Astfel, fiecare copil va putea învăța într-un ritm plăcut și va avea ocazia să experimenteze bucuria descoperirii prin joc.

Proiectul se va desfășura în perioada februarie – iunie 2026, după aprobarea bugetului local, în 28 de grădinițe de stat din Sectorul 1, pentru 269 de grupe de preșcolari. Activitățile vor avea loc în spațiile grădinițelor, fără a afecta programul obișnuit al copiilor, arată sursa citată.

Bugetul estimat al proiectului este de 807.000 de lei.

Educația timpurie înseamnă începuturi solide pentru viitor, iar învățarea prin joc îi ajută pe cei mici să descopere lumea cu încredere și curiozitate.

  • Implementarea Proiectului se realizează la nivelul fiecărei unități de învățământ, conform listei care poate fi consultată AICI.

Pentru mai multe informații despre program, părinții se pot adresa unității de învățământ la care sunt înscriși copiii sau pot contacta Serviciul Educație și Sănătate, din cadrul Primăriei Sectorului 1, la numărul de telefon 021/319.10.13 int. 220.

Proiectul jurnalistic newsbucuresti.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati