Începând cu 10 octombrie 2019, Centrul de Recreere şi Dezvoltare Personală „Conacul Golescu-Grant”, coordonat de Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 6, va găzdui expoziţia interactivă Utopica.
Proiectul UTOPICA #prinartă, o producţie a Asociaţiei Da’DeCe, co-finanţat de Administraţia Naţională a Fondului Cultural, a debutat printr-o tabără urbană, între 8 şi 12 iulie, la Conacul Golescu Grant, la care au participat 15 copii din Sectorul 6, majoritatea provenind din medii defavorizate, beneficiari ai Programului Integrat de Educaţie pentru Diversitate. Tabăra a lansat copiilor întrebarea „Cum ar arăta lumea perfectă?” pentru a le da posibilitatea să exprime ce cred ei despre asta. Creaţiile şi ideile lor au fost călăuze în conceperea expoziţiei interactive.
„Salut ideea acestui proiect, prin intermediul căruia autorităţile locale pot afla cum văd copiii comunitatea ideală. Ideile şi visele lor sunt cu atât mai importante cu cât vorbim despre copii din medii devaforizate, o categorie vulnerabilă pentru care facem mereu eforturi să o integrăm în societate”, a declarat Gabriel Mutu, primarul Sectorului 6.
Expoziţia interactivă UTOPICA #prinartă este alcătuită din şase zone interactive care invită gradual vizitatorul să observe, să asculte, să înţeleagă, să participe, să interacţioneze cu obiecte sau cu alţi vizitatori, să acţioneze, să se relaxeze, să reflecteze.
Utopiile individuale ale copiilor participanţi la Tabăra urbană UTOPICA #prinartă personalizează expoziţia şi îi dau o voce emoţionantă. Liviu Pop, specialist în arhive sonore, va crea special pentru noi un dispozitiv digital prin care vizitatorii vor asculta vocile copiilor vorbind despre lumea ideală. Cei care vor trece pragul expoziţiei vor fi implicaţi direct, participativ, într-o varietate de activităţi care să le solicite atenţia, spiritul critic, empatia, capacitatea de a colabora, simţul umorului şi curiozitatea.
Expoziţia se adresează copiilor mici şi mari, cu vârsta peste 7 ani şi este dedicată tuturor celor care vor să schimbe ceva. Celor care au ceva de spus. Care visează cu ochii deschişi.
UTOPICA #prinartă nu are bilet de intrare, ci BILET DE IEŞIRE. Doar parcurgând cele şase spaţii, participând la jocurile pe care ţi le propunem, întâlnindu-te cu UTOPICA şi PLICTISITA poţi afla care e preţul adevărat al ieşirii din realitate.
Vernisajul expoziţiei are loc joi, 10 octombrie, ora 18.00, la Conacul Golescu Grant – Centrul de Recreere şi Dezvoltare Personală al DGASPC Sector 6, Aleea Ţibleş nr. 74 (în spatele Complexului Studenţesc Belvedere ASE).