Copiii şi tinerii cu vârsta de până la 18 ani ar putea beneficia de gratuitate la muzee. Proiectul a fost depus în Parlament

Deputatul PNL Gigel Ştirbu a anunţat că a depus în Parlament un proiect de lege care prevede ca toţi copiii şi tinerii cu vârsta de până la 18 ani, să poată beneficia de gratuitate la intrarea muzeelor şi la colecţiile publice de drept public, aflate în subordinea autorităţilor publice locale şi centrale.

„Am depus astăzi o iniţiativă legislativă care completează Legea muzeelor şi a colecţiilor publice nr. 311/2003, în sensul modificării articolului nr. 24, introducându-se un nou alineat care prevede ca toţi copiii şi tinerii cu vârsta de până la 18 ani, să poată beneficia de gratuitate la intrarea muzeelor şi la colecţiile publice de drept public, aflate în subordinea autorităţilor publice locale şi centrale”, a afirmat Gigel Ştirbu, potrivit unei postări de miercuri pe pagina de Facebook a Grupului Parlamentar PNL – Camera Deputaţilor, scrie news.ro.

„Există mai multe motive solide pentru care tinerii ar trebui să aibă gratuitate în aceste instituţii de cultură. Muzeele reprezintă instituţii culturale şi educative care oferă oportunităţi excelente pentru învăţare. Accesul gratuit la muzee ar încuraja tinerii să exploreze lumea artei, istoriei, ştiinţei şi culturii. Această experienţă poate stimula curiozitatea şi învăţarea continuă”, arată expunerea de motive a proiectului de lege iniţiat de liberalul Gigel Ştirbu.

Potrivit sursei citate, „muzeele sunt păstrătoare ale culturii şi patrimoniului naţional şi global. Tinerii ar trebui să aibă acces la aceste resurse pentru a înţelege şi aprecia moştenirea culturală a societăţii lor şi a altor culturi. Accesul gratuit la muzee poate ajuta la reducerea inegalităţii sociale. Tinerii din familii cu resurse financiare limitate nu ar trebui să fie excluşi de la experienţe culturale şi educative importante din cauza costurilor. Muzeele pot promova integrarea socială şi diversitatea culturală. Prin oferirea de gratuitate tinerilor, se pot atrage persoane din diverse grupuri demografice, ceea ce poate contribui la promovarea unui mediu mai inclusiv şi deschis.

De asemenea, muzeele pot servi ca locuri pentru discuţii şi dezbateri pe teme culturale, istorice sau sociale, mai indică sursa menţionată.

„Prin facilitarea accesului tinerilor la aceste instituţii, se poate promova implicarea civică şi conştientizarea problemelor actuale”, potrivit expunerii de motive a propunerii legislative.

Astfel, după alineatul (2) al articolului 24 al  Legii muzeelor şi a colecţiilor publice 311/2003 este introdus un nou alineat  (3), cu următorul cuprins: „toţi copiii şi tinerii cu vârsta de până la 18 ani, beneficiază de gratuitate la intrarea muzeelor şi la colecţiile publice de drept public, aflate în subordinea autorităţilor publice locale şi centrale”.

Şi USR are un proiect în Parlament, prin care elevii ar putea beneficia de acces gratuit la muzee, concerte şi spectacole, precum şi la alte manifestări culturale şi sportive organizate de instituţii publice. Iniţiativa legislativă aparţine deputatului USR Filip Havârneanu.

Proiectul USR modifică Legea învăţământului preuniversitar (198/2023) în sensul stabilirii accesului gratuit pentru elevi la muzee, concerte, spectacole de teatru, operă, film, precum şi la alte manifestări culturale şi sportive organizate de instituţii publice.

Totodată, proiectul prevede să beneficieze de gratuitate şi elevii români din afara graniţelor ţării, bursieri ai statului român.

„Accesul gratuit pentru elevi reprezintă, practic, o investiţie în viitorul lor educaţional, dar şi o şansă acordată societăţii româneşti, aflată pe ultimul loc în Uniunea Europeană în ceea ce priveşte consumul de cultură. 60% dintre români nu citesc, nu se duc la muzee sau la filme. În plus, majoritatea bibliotecilor şcolare sau de cartier, baza de plecare a alfabetizării culturale, s-au închis după Revoluţie”, a explicat Havârneanu, potrivit comunicatului de presă al USR.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati