Copiii vor fi testați anti-COVID la școală. Va exista un formular special pentru părinți

Părinţii vor trebui să îşi dea acordul cu privire la testarea anti-COVID a copiilor în unităţile de învăţământ, iar pentru aceasta va exista un formular special ce va putea fi descărcat de pe site-urile Ministerului Educaţiei şi Ministerului Sănătăţii. Este vorba despre teste rapide antigen, care se vor face în cazul în care se constată că elevii sau profesorii prezintă simptome.

„Este necesar din partea părinţilor să îşi exprime acordul informat cu privire la testare şi va exista pe pagina Ministerului Educaţiei şi al Sănătăţii un formular tip pentru exprimarea acordului pentru testare. Este important, pentru că doar testând putem să păstrăm pe toată lumea în siguranţă”, a declarat vineri ministrul sănătății, Vlad Voiculescu, într-o conferinţă de presă comună cu ministrul educației Sorin Cîmpeanu.

Acordul părinţilor să vină cât mai curând

„Recomandarea noastră este ca acordul părinţilor să vină cât mai curând. Se poate luni. Este recomandarea noastră, tocmai pentru că atunci când un copil este simptomatic şi este suspect de infecţie cu SARS-COV-2, ceilalţi copii, respectiv cadrele didactice, să poată fi testaţi cât de repede posibil. Să poată fi testaţi de către medicul de medicină şcolară, respectiv medicul de familie. Este o măsură pentru siguranţa tuturor”, a arătat Vlad Voiculescu.

Ministrul a spus că vor exista teste antigen rapide la nivelul şcolilor, care vor fi distribuite de direcțiile de sănătate publică. O parte dintre aceste teste deja au fost primite de unitățile de învățământ.

Cine sunt cei care vor testa elevii

Aceste testări vor fi făcute de medicii școlari, de medicii de familie, asistenți medicali și comunitari, care vor fi instruiți în mod special.
„Vor exista teleconferinţe şi vor exista eforturi din partea direcţiilor de sănătate publică la fiecare nivel şi lucrul acesta o să se întâmple progresiv începând de astăzi”, a declarat Vlad Voiculescu.

„Fiecare test trebuie să fie raportat în maximum 24 de ore către DSP. (…) Testarea se va face pentru cadrele didactice care au simptome, de asemenea, pentru copiii care au simptome. Testarea se va face în cabinetele medicale sau într-un izolator. Atunci când un copil este testat pozitiv, urmează o anchetă epidemiologică şi ancheta epidemiologică va fi condusă de DSP de acolo şi de asta va fi nevoie de colaborarea cu conducerea unităţii de învăţământ. Asta înseamnă că acei colegi care au interacţionat cu copilul diagnosticat cu COVID-19 testat pozitiv vor trebui să fie testaţi, de asemenea, dacă există un consimţământ al părintelui. Dacă nu există un consimţământ, se va lua legătura cu medicul de familie”, a explicat ministrul care va fi procedura.

Nu este necesară nicio adeverinţă de la medicul de familie

Pe de altă parte, ministrul sănătății a precizat că nu este necesară nicio adeverinţă de la medicul de familie pentru începerea şcolii. „Am primit mai multe mesaje de la medici de familie cărora le sunt solicitate acum adeverinţe. Nu sunt necesare adeverinţe medicale de la medicul de familie pentru începerea şcolii”, a spus Voiculescu, citat de Agerpres.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati