Coronavirus / ASSMB: 305 de persoane – internate la Spitalul “Victor Babeş” şi 88 la Colentina

La Spitalul de Boli Infecţioase şi Tropicale „Dr. Victor Babeş”, care dispune de 420 de paturi, sunt internate, marţi, 305 persoane, dintre care cinci se află la Terapie Intensivă (ATI), a informat Administraţia Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti (ASSMB).

De la declanşarea pandemiei, în această unitate sanitară de fază 1 au fost internate în total 2.310 persoane, din Bucureşti şi din ţară – din care 1.753 confirmate cu boala COVID-19.

Din cei 1.456 de bolnavi externaţi până la această dată din Spitalul de Boli Infecţioase şi Tropicale „Dr. Victor Babeş”, 752 sunt din Bucureşti, restul de 704 fiind pacienţi cu domiciliul în alte localităţi din ţară. Numărul pacienţilor infectaţi cu virusul SARS-CoV-2 care s-au vindecat la Spitalul de Boli Infecţioase şi Tropicale „Dr. Victor Babeş” este de 1.404, cel mai mare număr de pacienţi vindecaţi dintre toate spitalele COVID din România.

La Spitalul Clinic Colentina, spital suport COVID, există 88 de pacienţi infectaţi cu virusul SARS-CoV-2, dintre care 11 se află la Terapie Intensivă (ATI), iar 22 sunt pacienţi asimptomatici, care aşteaptă negativarea testelor în spital, fără a primi un tratament specific.

În total, de la sfârşitul lunii martie şi până în prezent, la Spitalul Clinic Colentina au fost internaţi 564 de pacienţi confirmaţi cu COVID-19, dintre care 283 din Bucureşti-Ilfov şi 281 din celelalte judeţe ale ţării.

Din totalul de 867 paturi de care dispune spitalul, există aviz de funcţionare pentru 445.

„Menţionăm faptul că, Spitalul Clinic Colentina, unitate sanitară desemnată suport COVID prin ordin al ministrului Sănătăţii, nu are în structura sa o secţie de boli infecţioase”, a precizat un comunicat al ASSMB.

La Spitalul Clinic de Nefrologie „Dr. Carol Davila”, spital suport COVID, situaţia este neschimbată faţă de raportarea precedentă. Unitatea sanitară, care a preluat până acum toate cazurile de pacienţi infectaţi care necesitau dializă, a avut internate, de la sfârşitul lunii martie şi până în prezent, 50 de persoane confirmate cu COVID-19.

În acest moment, numărul total de pacienţi confirmaţi cu COVID-19, internaţi în cele trei spitale de elită ale Primăriei Capitalei, a fost, de la începutul pandemiei, de 2.367.

Din datele oficiale ale INSP reiese că, în Bucureşti, până la această data, a fost înregistrat un număr de aproximativ 2.800 de pacienţi confirmaţi cu COVID-19.

 

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati