CORONAVIRUS / STB începe decontaminarea tuturor vehiculelor

STB SA a anunţat începe, în noaptea de sâmbătă spre duminică, decontaminarea tuturor celor aproximativ 1.600 de vehiculea flate în parcul circulant (dintre care 1.110 autobuze, 280 de tramvaie, iar restultroleibuze).

Procedeul utilizat este acela de a pulveriza în interiorul vehiculelor, cu ajutorul unui atomizor, o ceaţă densă de decontaminare, pe baza unei substanţe speciale care distruge virusurile. Acest proces se va desfăşura permanent şi va cuprinde, etapizat, toate vehiculele, potrivit unuicomunicat al STB.

În paralel, tot pe timpul nopţii, STB SA a început un program de curăţare a celor 480 de refugii, cu mobilierul aferent, borne, copertine, garduri de separare a căii de rulare etc. Totodată, sunt curăţaţi de vegetaţie şi vopsiţi la bază un număr de aproximativ 10 la sută din cei 15.000 de stâlpi aflaţi în administrare.

STB SA face apel la călători respecte eforturile angajaţilor săi şi păstreze curăţenia, atât în vehicule, cât şi în staţii, dovedind un comportament şi spirit civic responsabile. În cazul în care un vehiculaflat în traseu nu corespunde din punct de vedere al curăţeniei, călătorii pot comunica acest lucru, menţionând numărul de inventar/ numărul de înmatriculare şi liniape care circulă acesta, la adresa de e-mail relaţii.publice@stbsa.ro, pentru a se interveni operativ”, precizează comunicatul citat.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati