Corpul de Control al Prim-Ministrului a derulat o acțiune de documentare la Secretariatul de Stat pentru Recunoașterea Meritelor Luptătorilor împotriva Regimului Comunist.
Corpul de Control al Prim-Ministrului (CCPM) a derulat o acțiune de documentare la Secretariatul de Stat pentru Recunoașterea Meritelor Luptătorilor împotriva Regimului Comunist instaurat în România în perioada 1945-1989 (SSRML).
Potrivit dispozițiilor ce reglementează activitatea CCPM, a fost întocmită o notă de constatare ce reprezintă actul de control intermediar elaborat pe parcursul acţiunii de documentare la finalizarea etapei de verificare la faţa locului.
La finalizarea acţiunii de documentare, după analiza punctului de vedere formulat de către entitatea verificată, urmează să fie întocmită nota de informare, document ce constituie actul final de control.
Sinteza constatărilor preliminare a făcut obiectul informării transmise premierului cu propunerea privind eliberarea din funcție a secretarului de stat Mihai Iulian Dodu, președinte al SSRML, în conformitate cu dispozițiile Codului administrativ.
Câteva concluzii ale acțiunii de documentare:
Membrii Comisiei art. 49 au anulat certificatele de Luptător cu Rol Determinant (LRD) unui număr de 65 de persoane, invocând ca element de noutate decretele Președintelui României nr. 232/2022 și nr. 1068/2022, acte care nu intră în categoria documentelor calificate cu acest titlu, în contextul în care doar o parte dintre aceste persoane aveau hotărâri judecătorești definitive prin care le-a fost respinsă cererea de acordare a calității de LRD. Retragerea titlurilor de LRD s-a efectuat fără ca pentru cele 65 de persoane să fie anulate în instanța de contencios administrativ certificatele LRD care erau deja emise la data retragerii titlurilor de LRD prin Decretul nr. 232/2022 și Decretul nr. 1068/2022.
S-a constatat că la nivelul SSRML nu au fost dispuse măsuri de verificare în termen de 60 de zile a tuturor dosarelor beneficiarilor Legii nr. 341/2004, care au ocupat anumite funcții în Partidul Comunist Român și în cadrul Gărzilor Patriotice în perioada 1945-1989, reprezentanții instituției limitându-se doar la solicitarea unor informații altor instituții ale statului, fiind astfel create premisele prejudicierii bugetului de stat prin acordarea în continuare a unor drepturi financiare unor persoane care nu îndeplinesc condițiile legale.
S-a constatat că un număr de 800 persoane minore la data Revoluției din Decembrie 1989, cu excepția urmașilor celor care au deținut titlul de erou-martir, sunt beneficiare ale drepturilor prevăzute de Legea nr. 42/1990 pentru cinstirea eroilor-martiri şi acordarea unor drepturi urmașilor acestora, răniţilor, precum şi luptătorilor pentru victoria Revoluţiei din decembrie 1989 și ale drepturi prevăzute de Legea recunoştinţei pentru victoria Revoluţiei Române din Decembrie 1989, pentru revolta muncitorească anticomunistă de la Braşov din noiembrie 1987 şi pentru revolta muncitorească anticomunistă din Valea Jiului – Lupeni – august 1977, aspecte care creează incertitudini cu privire la legalitatea modului de acordare/dobândire a acestor calități și care impun verificări suplimentare.