La finalul lunii august 2022, un copil de 7 ani era accidentat în holul principal al Primăriei Capitalei din Bd. Regina Elisabeta 47 de o coloană masivă de marmură, neasigurată cu sisteme de prindere, care s-a desprins de pe soclu în timp ce acesta s-a urcat pe ea, potrivit g4media.
În urma accidentului, copilul a suferit fracturi craniene și a fost operat de urgență la Spitalul Grigore Alexandrescu, de unde, la o săptămână, a fost externat în stare bună. Raportul propriu-zis a fost înaintat primarului general după peste un an, pe 22 noiembrie 2023.
Statuile ”Simfonia roz” și „Simfonia neagră” au fost cumpărate în 2009 cu aprobarea primarului de atunci Sorin Oprescu de la sculptorul Florin Codre „pentru a îmbunătăți zestrea de monumente de for public a Capitalei”. Ele au fost achiziționate cu 1,4 milioane lei (aproximativ 330.000 euro) pentru a fi expuse în Sala de protocol a sediului PMB mutat atunci temporar în Splaiul Independenței 291-293.
Cele 18 măsuri propuse, la finalul documentului, de Corpul de control al primarului general Nicușor Dan:
1. Contactarea autorului lucrării „Simfonia Roz” pentru restaurare
2. Revizuirea instrucțiunilor proprii de securitate și sănătate în muncă ale Aparatului de specialitate al Primarului general
3. Reactualizarea regulamentului intern al salariaților, respectiv instruirea vizitatorilor despre normele de securitate/ însoțirea acestora în instituție
4. Revizuirea planului de prevenire și protecție la locul de muncă
(5-6 – regulamente naționale respectate)
7. Informarea personalului cu privire la postul de lucru din holul principal unde a avut loc accidentul
8. Revizuirea Planului de pază de către Poliția locală a Municipiului București
(9-11 posturi revizuite/ 12-15 Bunurile din custodie inventariate de structura financiar-contabilă)
16. Sesizarea comisiei de disciplină privind încălcarea prevederilor legale referitoare la îndatoririle de serviciu de către Daniel Mihai Rășică – fostul director al Direcției Generale de Poliție Locală și Control a Municipiului București la momentul producerii incidentului
17. Conducerea poliției locale va analiza constatările și va dispune cercetarea și sancționarea după caz a personalului propriu nominalizat în raport
18. Recuperarea sumei de 7.000 de lei, amenda dată de Inspectoratul teritorial al Muncii Primăriei Capitalei pentru întârzierea de a anunța în 24 de ore incidentul, și nu la 4 zile după.