Corul Madrigal revine pe scenă cu spectacolul „Ave Maria”

Corul Naţional de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”, dirijat de Anna Ungureanu, revine pe scenă vineri, de la ora 19.00, cu un nou spectacol „Ave Maria”, alături de invitaţii Marius Manole şi ansamblul Young Beats – Cantus Mundi, coordonat de Zoli Toth.

Evenimentul se va desfăşura în aer liber, la Amfiteatrul „Mihai Eminescu” din Bucureşti (Str. Arhitect D. Hîrjeu nr 61).

După un eveniment desfăşurat cu casa închisă în luna august, Corul Madrigal invită publicul la o nouă reprezentaţie a proiectului „Ave Maria”, readucând pe scenă sonoritatea unică a unora dintre cele mai remarcabile lucrări inspirate de spiritualitatea renascentistă sau cea bizantin-ortodoxă, precum şi creaţii contemporane aflate în aceeaşi rezonanţă a sacralităţii.

Programul evenimentului „Ave Maria” va fi îmbogăţit de prezenţa lui Marius Manole, unul dintre cei mai prolifici şi iubiţi actori români, care va reda o tulburătoare selecţie de Psalmi. Pe scenă se vor afla şi talentaţii copii din ansamblul de percuţie Young Beats – Cantus Mundi, înfiinţat şi pregătit de muzicianul Zoli Toth, scrie news.ro.

Regia evenimentului va include, de asemenea, solo-uri de orgă, proiecţii spectaculoase de lumini, prezentate într-o scenografie unică, dar şi Expoziţia de fotografie „Via Dolorosa”, care îi va întâmpina pe spectatori încă de la intrare, pe esplanada Amfiteatrului „Mihai Eminescu”.

Biletele la spectacol pot fi achiziţionate online de pe platforma Bilete.ro. Costul unui bilet este de 50 lei.

Evenimentul „Ave Maria” a făcut parte din Stagiunea estivală Madrigal, care s-a desfăşurat în perioada 21 iulie – 16 august 2020, cu cinci concerte de succes în aer liber având fiecare concepte creative diferite: de la costume şi scenografii diverse, până la repertorii şi invitaţi.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati