Directorul financiar al TAROM Costin Iordache a fost numit, miercuri, director general interimar al companiei, după ce mandatul de CEO al lui Mihăiţă Ursu a ajuns la final, anunţă Ministerul Transporturilor.
”Astăzi, 4 ianuarie 2023, Consiliul de Administraţie al Companiei Naţionale de Transporturi Aeriene Române TAROM a luat act de ajungerea la termen a contractului de mandat al directorului general CEO – Mihăiţă Ursu, funcţie deţinută de acesta în ultimul an calendaristic şi în perioada iunie 2020 – iunie 2021”, se arată într-un comunicat de presă transmis, miercuri, de Ministerul Transporturilor.
Astfel, ţinând cont de necesitatea asigurării unei continuităţi în demersurile iniţiate de către companie, Consiliul de Administraţie al TAROM l-a numit în funcţia de director general interimar pe Costin Iordache, care la data numirii ocupa funcţia de director financiar în cadrul companiei.