Cozonacii românești – tot mai căutați în țările unde trăiesc mulți români

Cozonacii româneşti se vând tot mai bine peste graniţe. Exporturile de produse de panificaţie în țările Uniunii Europene au crescut cu 30 la sută în 2021, potrivit stirileprotv.ro.

Specialitățile autohtone au ajuns și peste ocean, în piețele din Statele Unite, Canada şi chiar Australia, locuri în care trăiesc comunități mari de români. La noi, anul acesta, pe mesele pregătite de sărbătoare, vor poposi pentru scurt timp, 6 milioane și jumătate de cozonaci.

Cozonacii noștri cuceresc tot mai mult piețele externe. Anul acesta am trimis 350 de mii spre magazinele din Uniunea Europeană, Statele Unite, Canada sau Australia. Cu doar trei zile până la Paște, la un laborator de patiserie din Timișoara se lucrează intens. În această perioadă, magazinul livrează zilnic 600 de cozonaci dar și pască prin firmele de transport.

În străinătate, rumenii și dolofanii cozonaci românești sunt așteptați cu nerăbdare. Ileana Bodor locuiește în Germania și, împreună cu soțul ei, administrează un mic magazin aprope de Dortmund. În această comunitate trăiesc 5000 de români, dar cozonacii noștri au succes și la alții.

Anul trecut, piața autohtonă de cozonaci, produse de foietaj și specialități a crescut cu 20 la sută față de 2020.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati