Cozonacul a ajuns la 40 de lei pe kilogram, mai scump cu 15-20% față de anul trecut

Anul acesta, Crăciunul va fi sub semnul scumpirilor: creşteri mari sunt chiar la produsele cele mai căutate pentru a pregăti masa de Sărbători. În ultimul an, zahărul s-a scumpit cu peste 60%.

Un cozonac a ajuns să coste 40 de lei

Desertul care nu lipsește de pe masa românilor în prag de sărbători, cozonacul, s-a scumpit cu 15-20% față de anul trecut, potrivit B1Tv.ro.

În momentul de față, un cozonac cu nucă și cacao a ajuns să coste 40 de lei, dar desigur, există și la prețuri mai mari, depinde de preferințele fiecăruia.

„Noi am scumpit cu cinci lei cozonacul, ceea ce nu e de ajuns, dar încercăm să supravieţuim să susţinem această problemă. Undeva la 13-15% din preţ a trebuit să ridicăm în sus. Să pierdem cât mai puţin ca să putem să plătim salariile”,spune Ovidu Candreianu, administrator de brutărie.

În ultima perioadă și cartofii, făină sau brânza s-au scumpit, dar și carnea care, comparativ cu anul trecut, anul acesta costă cu 16% mai mult.

„Comparativ cu anul trecut, carnea de lucru care era 34 de lei este 38, a crescut din cauza scumpirilor cerealelor, curentului, cam tot s-a scumpit. Multă lume s-a mutat de la piese care sunt mai scumpe de exemplu pulpa la piese din partea din faţă care sunt şi cu 10 lei mai ieftine” ,a declarat Marius Vivaţă, măcelar, potrivit aceleiași surse.

Cert este că românii vor avea cele mai scumpe sărbători din ultimii 20 de ani.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati