Primăria Sectorului 2 anunță deschiderea programului „Creșa și Grădinița de Vară” în 15 unități de învățământ din sector, pe perioada lunilor iulie și august.
Programul se adresează copiilor înscriși în anul școlar 2024-2025 în creșele și grădinițele de stat din Sectorul 2.
Cei mici vor participa la activități educative, sportive și de recreere, sub îndrumarea cadrelor didactice, într-un mediu sigur și stimulativ.
Înscrierile se vor face în perioada 26–30 mai, direct la sediile unităților participante, în limita locurilor disponibile.
Părinții pot opta pentru oricare dintre cele 15 unități, nu neapărat cea unde copilul a fost înscris în timpul anului. Prioritate au copiii deja înscriși în acele grădinițe, restul locurilor urmând a fi ocupate în ordinea înscrierii.
Lista completă a unităților participante este disponibilă pe pagina oficială a Primăriei.
”Dragi părinți, vă încurajez să vă înscrieți copiii la unitatea de învățământ pe care o considerați cea mai potrivită pentru nevoile lor. Indiferent de opțiunea aleasă, vă asigur că cei mici vor beneficia de un mediu sigur, cu personal calificat și activități menite să le stimuleze învățarea prin joacă și să le dezvolte abilitățile, chiar și pe perioada vacanței.”, a transmis primarul Rareș Hopincă.