Creşele, grădiniţele şi after-school-urile din Sectorul 4 se redeschid luni

Începând de luni, în Sectorul 4 se vor deschide grădiniţele şi after-school-urile ce vor funcţiona pe timp de vară. Totodată, începând cu 1 iulie, vor fi redeschise şi creşele de stat, aflate în subordinea Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului.

Astfel, părinţii care nu au cu cine să-şi lase copiii cât timp merg la serviciu, au la dispoziţie mai multe unităţi de învătământ preşcolar, unde cei mici îşi pot petrece zilele de vacanţă.

Înscrierile pentru grădiniţe se vor derula în perioada 17-23 iunie, iar părinţii trebuie să depună, la unitatea de învăţământ pe care copilul a frecventat-o înainte de pandemia de COVID-19, un dosar de înscriere ce va conţine următoarele acte:

– Cerere tip, pe are o va primi la grădiniţă;

– Copie a cărţii de identitate a unuia dintre părinţi;

– Copie a certificatului de naştere a copilului;

– Adeverinţă de la grădiniţă ce atestă faptul că minorul a frecventat unitatea de învăţământ;

– Fişa medicală a copilului ce poate fi obţinută, în copie, de la unitatea de învăţământ;

Înscrierile la creşă se vor derula tot în perioada 17-23 iunie, exclusiv online, toate informaţiile urmând a fi puse la dispoziţia părinţilor pe site-ul www.dgaspc.ro.

Mai mult, de la începutul acestei săptămâni, au fost redeschise şi cele două centre de terapie pentru recuperare a copiilor cu dizabilităţi aflate în subordinea Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţie a Copilului Sector 4. Aproape 100 de copii vor beneficia de servicii de recuperare, cum ar fi pshihoterapie comportamentală, kinetoterapie, logopedie sau masaj de recuperare. În paralel, Primăria Sectorului 4 va dezinfecta toate spaţiile în care funcţionează creşe, grădiniţe şi after school.

În toate unităţile de învăţământ ce vor fi deschise, se vor respecta măsurile suplimentare de igienă, instituite prin Ordinul comun al Ministerului Educaţiei, Ministerului Sănătăţii şi Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale, potrivit căruia managerii grădiniţelor au obligaţia să ia o serie de măsuri suplimentare:

a) măsuri speciale de igienă şi comportament în ceea ce priveşte calitatea apei potabile furnizate;

b) măsuri speciale de curăţenie şi igienizare (curăţenie generală, spălarea vaselor de gâătit, a veselei, eliminarea covoarelor, aeririsire, igienizare încăperi)

c) măsuri speciale pentru protecţia personalului (asigurarea de măşti de protective, dezinfectant, reamenjarea spaţiilor, instructaj pentru interacţiunea cu copiii şi restul angajaţilor)

Totodată, în toate creşele şi grădiniţele ce vor funcţiona pe perioada verii, se vor aplica următoarele măsuri:

La intrarea în incintă, copiilor li se va lua temperatura, iar celor cu o temperatură mai mare de 37, 3 nu li se va permite accesul.

– Copiii vor urma un traseu bine delimitat până la sălile de activităţi şi un alt traseu pentru ieşirea din unitatea de învăţământ.

– La intrarea în grădiniţă, creşă, after school şi în fiecare încăpere, copiii vor avea la dispoziţie covoraşe cu dezinfectant, măşti de protecţie şi substanţe dezinfectante.

Personalul didactic, didactic auxiliar şi nedidactic trebuie va purta mască de protecţie pe durata interacţiunilor directe cu copiii/elevii, la distanţe mai mici de 1,5 m şi îşi vor igieniza regulat mâinile cu substanţe dezinfectante sau cu săpun;

Durata unei activităţi cu copiii/elevii nu va depăşi 15-20 minute pentru copiii antepreşcolari, 30 de minute pentru copiii preşcolari şi 40-45 minute pentru elevii peste 6 ani;

– Fiecare activitate va fi urmată de o pauză de 15-20 minute cel puţin în care copiii/elevii vor putea merge, individual sau însoţiţi, la grupul sanitar pentru igienizarea mâinilor;

– Aerisirea sălilor de activităţi se face la un interval de 20-30 minute sau, pentru o menţinere constantă a circulaţiei aerului, se păstrează deschisă cel puţin o fereastră;

Jucăriile folosite vor fi dezinfectate periodic şi nu se vor putea împrumuta de la un copil la altul.

Servirea mesei se va face prin respectarea distanţării, mai exact prin asigurarea unei suprafeţe minime de 4,5 mp/copil şi a unei distanţe minime de 1,5 m între oricare două persoane apropiate;

În cazul în care copiii/elevii vor dormi sau vor necesita şi o perioadă de odihnă/relaxare, locul fiecărui copil/elev în paturi/pe saltele va fi stabilit prin asigurarea unei distanţe minime de 1,5 m sau de cel puţin un pat;

primarul Sectorului 4, Daniel Băluţă, a ridicat şi problema spaţiilor insuficiente, date fiind obligaţiile impuse autorităţilor locale de către Ministerul Educaţiei, Ministerul Sănătăţii şi Ministerul Muncii pentru respectarea normelor de distanţare socială

Primar Baluta„Există această rezervă importantă legată de numărul efectiv de copii pe care îl putem duce. În interior trebuie să avem o distanţă de 4,5 metri între copii şi nu putem avea mai mult de 5 copii într-o clasă în această formulă. Fac apel în primul rând către Ministerul Sănătăţii, dar şi al Educaţiei, în ceea ce priveşte identificarea unor soluţii eficiente din acest punct de vedere pentru că măsurile pe care le avem astăzi sunt destul de dificil de implementat la nivel numeric. Discutăm despre 7.000 de copii, deci 7.000 de familii. Dacă reuşim să onorăm doar 1.500 – 2.000 de cereri, gândiţi-vă că rămân un număr de cel puţin 5.000 de familii pe care nu le putem susţine în această modalitate”, a mai spus primarul Daniel Băluţă.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati