„Creștem în siguranță”, proiect cu povestiri audio polițiste, prin care copiii află bune practici pentru a nu cădea victime agresorilor

Cadrele didactice din învățământul primar și consilierii școlari sunt invitați să fie parte din campania „Creștem în siguranță”, lansată de Asociația Părinților Isteți. Campania îi sprijină pe copii să afle bune practici și soluții concrete de viață, pentru a nu cădea victime ale agresorilor, oriunde s-ar afla: acasă, la școală, pe stradă sau în mediul on-line.

„Creștem în siguranță” este un proiect inovator, original, de educație pentru siguranța copiilor, care s-a născut din colaborarea specialiștilor Poliției Române – Serviciul de Analiză și Prevenire a Criminalității, cu specialiști în educație și psihopedagogie, în comunicare cu copiii, părinții și profesorii. Proiectul este derulat de Asociația Părinților Isteți, în parteneriat cu Poliția Capitalei, Inspectoratul Școlar al Municipiului București și Itsy Bitsy, și este finanțat de Primăria Sector 2  București, din fonduri nerambursabile.

Profesorii vor avea la dispoziție materiale didactice – resursă pentru orele de dezvoltare personală, de educație civică, de arte vizuale sau chiar de limbă română. Specialiștii campaniei (scriitori, cadre didactice) au creat 20 de povestiri urbane contemporane polițiste, sub formă de text și dramatizări audio, însoțite de fișe de activități transdisciplinare, toate având la bază 100 de mesaje antivictimale, pregătite de Poliția Capitalei – Serviciul de Analiză și Prevenire a Criminalitățîi

„Am ales să facem materiale didactice pentru școlarii mici pentru că ei sunt la vârsta la care apartenența la grup prinde teren în detrimentul apartenenței la familie, vârstă la care primesc primul telefon/tabletă care le asigură „ieșirea în public prin internet”, vârstă la care încep să stea singuri în casă sau să meargă singuri la școală. Deși sunt în perioada în care își formează comportamente dezirabile, nu toți copiii de 6-10 ani primesc un ghidaj corect din partea adulților. Așadar, vârsta școlarilor mici este una prielnică schimbărilor de comportament și învățării unor obiceiuri sănătoase, care să îi mențină în siguranță. După implementarea acestui proiect credem că gradul de conștientizare a pericolelelor va crește, iar numărul de victime, minori, va scădea.”,  Nadia Tătaru, președinta Asociației Părinților Isteți

„Avem încredere că proiectul „Creștem în siguranță”, desfășurat împreună cu Asociația Părinților Isteți, în parteneriat cu Radio Itsy Bitsy, se va dovedi un succes, iar copiii care vor auzi, citi, ori interacționa cu mesajele de prevenire ale campaniei, nu vor mai fi în postura de victime, sau chiar de făptuitori ai unor infracțiuni. Un copil bine informat va ști să facă alegeri mai bune la școală, pe stradă sau oriunde relaționează cu alți oameni. Este mereu mai util să previi, decât să suporți consecințele unor fapte de nedorit.”, comisar-șef de poliție Florin-Liviu Bejan, șef serviciu la Serviciul de Analiză și Prevenire a Criminalității, din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București.

Mai multe informații utile despre siguranța copiilor și acces la toate materialele didactice din campanie vor primi gratuit cadrele didactice care participă la videoconferința online „Creștem în siguranță”, care va avea loc în ziua de 6 octombrie, începand cu orele 17:00. La videoconferință vor participa specialiști din campanie, reprezentanți ai: Poliției Capitalei, Inspectoratului Școlar, Itsy Bitsy, Asociației Părinților Isteți, precum și autorii materialelor didactice.

Înscrierea se poate face gratuit până la finalul lunii septembrie pe www.itsybitsy.ro  sau aici.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati