Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, a declarat în şedinţa Consiliului General de joi, despre proiectul pentru taxele şi impozitele pentru anul 2024, că este o obligaţie legală pe care Consiliul General o are de a majora aceste taxe cu rata inflaţiei şi este singura majorare pe care primarul o propune.
Primarul Capitalei a declarat că şedinţa CGMB de joi este una importantă şi că sunt mai multe obiective de investiţii importante ale municipalităţii care speră să progreseze. Nicuşor Dan s-a referit şi la proiectul aflat pe ordinea de zi a şedinţei privind majorarea taxelor şi impozitelor locale pentru anul viitor, scrie news.ro.
- ”Vreau să menţionez, avem un proiect pentru taxele şi impozitele pentru anul 2024, este o obligaţie legală pe care Consiliul General o are de a majora aceste taxe cu rata inflaţiei. Este singura majorare pe care primarul o propune şi Consiliul General va decide asupra ei, este obligaţie legală, nicio altă taxă sau impozit în plus”, a explicat edilul Capitalei.
De asemenea, Nicuşor Dan a mai arătat că astăzi era scadentă plata a 555 de milioane de lei către BERD, împrumut pe care municipalitatea l-a contractat în anul 2020, pe 3 ani.
”Am reuşit să facem această plată astfel încât să fim credibili pe piaţa financiară”, a arătat primarul Capitalei.