11 bărbați cu vârste cuprinse între 17 și 52 de ani sunt arestați preventiv și 4 sunt sub control judiciar în dosarul privind încăierarea din luna septembrie din Piața Constituției, în urma căreia un bărbat a murit și altul a fost rănit, a anunțat marți Poliția Capitalei, publicând cu această ocazie noi imagini cu violențele de acum trei luni, scrie digi24.ro.
„Cercetările sunt continuate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi Serviciul Omoruri sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de omor, încăierare şi tulburarea ordinii şi liniştii publice cu 11 bărbaţi în stare de arest preventiv şi 4 sub măsura controlului judiciar”, se arată într-un comunicat al Parchetului de pe lângă Tribunalul București și al Poliției Capitalei, preluat de Mediafax.
În seara de 29 septembrie, în jurul orei 22.30, Secția 17 Poliţie a fost sesizată cu privire la o încăierare în Piața Constituției în care au fost implicate mai multe persoane. În urma altercației, un bărbat a murit.
Un alt tânăr, în vârstă de 20 de ani, a fost rănit. Cauza a fost preluată de Parchetul de pe lângă Tribunalul București şi Serviciul Omoruri din Poliţia Capitalei.
„În urma activităților ample desfășurate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi Serviciul Omoruri, audierea a zeci de persoane, identificarea, ridicarea și vizionarea a înregistrărilor video pe o distanță de aproximativ 11 km, au fost identificați membrii celor două grupuri, fiind solicitate mandate de percheziție domiciliară la locuinţele acestora. Astfel, în intervalul 04.10.2019 – 18.12.2019, au fost reţinuţi şi ulterior arestaţi preventiv un număr de 14 bărbaţi, cu vârste cuprinse între 17 şi 52 de ani, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de omor, încăierare şi tulburarea ordinii şi liniştii publice”, precizează sursa citată.
Faptele cercetate sunt: omor, încăierare, tulburarea ordinii și liniștii publice.
„În urma unor discuții anterioare dintre doi bărbaţi, în Piața Constituției, sector 5 s-au întâlnit mai multe persoane, constituite în două grupuri,având asupra lor obiecte contondente, fiecare grup fiind condus de cei care discutaseră anterior. Din coroborarea probelor administrate în cursul urmăririi penale (respectiv declarații persoane vătămate și martori, procese-verbale de identificare din fotografii, imagini video și procese-verbale de vizionare), rezultă că începând cu data de 28.09.2019 cei doi au avut mai multe discuţii, unul dintre ei reprosându-i celuilalt o pretinsă legătură cu propria lui concubină, solicitându-i în acest sens să se întâlnească, pentru a rezolva problema, solicitare formulată şi de apropiaţi ai săi”, se mai arată în comunicat.