Criptomonede de urmărit în acest an. Sfaturile specialiștilor pentru investitori începători într-un domeniu extrem de volatil

Investiția în criptomonede a prins popularitate în ultimii ani atât la nivel global, cât și pentru investitorii din România care au fost atrași de câștigurile pe care aceste monede virtuale le pot oferi, aproape peste noapte. Însă, pe lângă faptul că pot aduce încasări mari, sunt și extrem de volatile ceea ce înseamnă că nu îți poate promite nimeni un câștig garantat, potrivit economedia.ro.

Astfel, criptomonedele reprezintă o investiție foarte riscantă și controversată.Deși sunt multe povești în care se prezintă partea pozitivă a investițiilor în criptomonede, riscul unui eșec este de multe ori trecut cu vederea și subreprezentat. Sfaturile prezentate de specialiști ar trebui luate cu multă atenție și ținut cont de un factor important și anume acela de a nu investi niciodată bani pe care nu îți permiți să îi pierzi.

Un novice în această lume, care își dorește să investească în criptomonede, este esențial să se informeze și să înțeleagă foarte bine terminologia și tehnologia pe care se bazează aceste instrumente pentru a cunoaște în ce investește, transmit analiștii financiari. Din acest motiv nu există o rețetă universală pe care să o urmărești pentru a avea succes în acest spațiu.

„Un top al celor mai bune proiecte pot să difere de la un începător la altul în funcție de research-ul pe care l-a făcut fiecare și de aspectul de subiectivism cu care analizează proiectele. Totuși, dacă ar fi să fac un top personal al celor mai bune monede pentru începători aș numi cele două monede mari și deja consacrate, Bitcoin și Ethereum, pentru că deja au trecut „testul timpului” și popularitatea acestora în rândul investitorilor instituționali oferă o „garanție”. Pe de altă parte, prețul celor două este foarte ridicat, ceea ce le poate face inaccesibile pentru „bugetul” unui începător. Astfel, printre monedele „accesibile” interesante pot menționa Polkadot, Chainlink și Solana”, a declarat Quinn Markwith, analist în domeniul criptoactivelor al platformei de investiții eToro, pentru Economedia.

De aceeași părere este și Radu Puiu, analist financiar XTB România, care spune că orice începător în domeniul cripto să cerceteze și să încerce să înțeleagă cazurile de utilizare ale Bitcoin, Ethereum și, poate, a ale unui token financiar descentralizat, cum ar fi Uniswap sau Chainlink.

„Înțelegând ce oferă acestea și cum diferă unele de altele, l-ar putea ajuta să ia o decizie dacă să investească sau nu. În mod obișnuit, Bitcoin este considerat cel mai descentralizat și, prin urmare, cel mai puțin riscant de pe piață. Toate criptoactivele au whitepaper-uri care prezintă cazurile de utilizare, permițând potențialilor investitori să înțeleagă ce speră să realizeze activul și, prin urmare, dacă doresc să se implice”, spune acesta.

Analiștii afirmă că modul în care trebuie abordate investițiile în criptomonede este similar cu cel utilizat în investițiile clasice. În primul rând, cercetarea și informarea sunt foarte importante, având în vedere că este un domeniu nou, complex și puțin mai abstract, având în vedere lipsa componentei fizice (tangibile) este foarte important de înțeles în ce urmează să investești.„Pe de altă parte, este important de văzut cine dezvoltă un anumit proiect și care sunt firmele/companiile care au interes să investească sau care deja susțin inițiativa. Acest aspect este important pentru a identifica instrumente de încredere și de a reduce riscul de înșelăciune în contextul lipsei de reglementare a pieței. În plus, procesul decizional ar trebui luat pe baza propriei analize și asumat, fără a asculta „recomandările” altor persoane, care pot avea sau nu interese ascunse”, spune Quinn Markwith.Având în vedere gradul ridicat de risc, rezultatele potențiale trebuie să fie cunoscute și asumate, indiferent dacă vor fi pozitive sau negative.Un alt aspect important de care ar trebui să țină cont investitorii începători este stabilirea unei strategii care să fie respectată pentru a maximiza șansele de reușită. Această strategie poate fi optimizată și ajustată pe parcurs în funcție de rezultate și obiective, dar trebuie să existe pentru a asigura o abordare obiectivă chiar și în momentele în care sentimentele pot prelua controlul, cum ar fi o perioadă cu scăderi majore.

„Mulți influenceri din acest spațiu produc conținut pentru a capta atenția și se concentrează doar pe mișcările de zi cu zi de pe piață. În calitate de investitor, poate fi de ajutor să mențineți o perspectivă pe termen lung. Acest lucru vă poate ajuta să faceți față fluctuațiilor pieței”, transmite Radu Puiu.

Bitcoin, XRP și Cardano, top trei cele mai deținute criptoactive în România în 2021 Anul trecut tendința generală a fost de creștere pentru criptoactive, sectorul ajungând la o valoare de peste două trilioane de dolari. Popularitatea în creștere a criptomonedelor este incontestabilă, la nivel global dar și în România. Quinn Markwith, analist în domeniul criptoactivelor al platformei de investiții eToro, a declarat că aceste creșteri impresionante din ultimii ani se datorează unor evoluții spectaculoase, cu volatilitate imensă a acestor noi instrumente financiare, venite să revoluționeze și să dea peste cap teoriile sistemelor monetare clasice. Volatilitatea criptomonedelor face ca mișcările turbulente din perioada crizelor financiare să pară aproape de neglijat.

„Deși a fost un an cu randamente pozitive nu putem spune că drumul către acestea a fost lin, ci din contră investitorii care au avut expuneri anul trecut au trebuit să își controleze bine emoțiile pentru a ieși pe plus la „sfârșitul zilei”. În contextul unor scăderi atât de ample, de ordinul a zeci de procente, conștiința umană poate dicta închiderea pozițiilor pentru a limita pierderile, însă volatilitatea foarte ridicată este caracteristica ce determină și atingerea unor câștiguri importante. Mă aștept ca anul 2022 să continue să ofere mișcări interesante pe această piață, iar evoluția din acest început de an îmi confirmă într-o oarecare măsură așteptările”, precizează Quinn Markwith, analist în domeniul criptoactivelor al platformei de investiții eToro.

Totuși, analistul este de părere că aceste creșteri sunt așteptate să nu mai fie atât de ample și pe scară atât de largă ca în 2021, având în vedere că nivelul de lichiditate din piețe se va reduce odată cu oprirea programelor de stimulente ale unor bănci centrale importante precum Rezerva Federală sau Banca Centrală Europeană.

„În afară de criptoactivele propriu-zise, unele dintre cele mai populare sectoare au fost contractele inteligente, finanțele descentralizate, NFT-urile și Metaverse. Toate aceste sectoare au potențial de creștere în acest an, așa că se anunță alte 12 luni interesante”, a declarat Radu Puiu, analist financiar la casa de brokeraj XTB România.

Având în vedere contextul volatil al criptomonedelor, analiștii susțin că este greu de estimat ce monede pot avea performanțe remarcabile în acest an, însă proiectele legate de Metaverse par să capete tot mai multă popularitate. În plus, monedele consacrate precum Bitcoin și Ethereum ar putea fi atractive pentru investitorii care vizează acumularea și investițiile pe termen lung, în contextul în care inflația este la maximele ultimilor 40 de ani în SUA și la cele mai ridicate niveluri din ultimul deceniu în România, transmite Quinn Markwith.În România, investitorii par să fie mai interesați de cripto decât de alte active și și-au păstrat încrederea în acestea în ciuda volatilității, conform datelor proprii ale eToro. De exemplu, în T4 2021, Cardano a rămas alegerea numărul unu a investitorilor individuali, iar Bitcoin și XRP au completat top trei al celor mai deținute criptoactive în România.Monedele digitale lansate recent pe piață reprezintă un risc mai mare pentru investitori față de Bitcoin sau EthereumPotrivit analiștilor financiari, investițiile în criptomonede pot aduce profituri remarcabile, în anumite cazuri în rândul a sute sau mii de procente. Din acest motiv, cei implicați în această piață se referă la investițiile lor în funcție de câte ori și-au multiplicat investiția. Totuși, analiștii subliniează că aceste rezultate sunt caracteristice monedelor nou lansate, care poate nici nu sunt încă disponibile pe marile burse de monede digitale.„Acest lucru face aceste investiții și mai periculoase. Au existat mai multe situații în care anumite proiecte s-au dovedit a fi înșelătorii iar cei care au investit nu și-au mai recuperat capitalul. În plus, fiind niște proiecte noi există riscul ca acestea să nu beneficieze de o adopție atât de amplă pe cât se aștepta inițial, ceea ce poate duce la scăderi considerabile a prețului monedei respective”, spune Quinn Markwith.Pe de altă parte, monedele consacrate precum Bitcoin sau Ethereum prezintă un nivel mai redus de volatilitate pe termen scurt, ceea ce reduce posibilitatea de apariție a unor mișcări ample atât pozitive cât și negative.Potrivit lui Radu Puiu, cu cât moneda este mai mică în ceea ce privește capitalizarea de piață (mărimea), cu atât riscul este mai mare, dar și potențialul de recompensă. Multe monede cu o capitalizare de piață de sub 1 miliard de dolari au un randament de 1000% sau mai mult.

„Ceea ce trebuie să rețină investitorii este că ceea ce urcă poate să scadă și să își poziționeze portofoliul în consecință, amintindu-și în același timp să nu investească niciodată mai mult decât își pot permite să piardă”, a declarat analistul Radu Puiu.

Prin urmare, investiția în criptomonede poate fi foarte profitabilă, având potențialul de a aduce randamente impresionante, dar în același timp presupune și asumarea unor riscuri ridicate, care se pot dovedi a nu fi potrivite pentru orice investitor și care pot rezulta chiar în pierderea totală a investiției.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati